joi , 20 iulie 2017
NEWS ALERT

PREŞEDINTELE APA MEHEDINŢI, CORNEL STROESCU: FERMIERII SĂ NU SE LASE INTIMIDAŢI DE SCĂDEREA ARTIFICIALĂ A PREŢURILOR CEREALELOR

Prăbuşirea forţată şi premeditată a preţurilor cerealelor este o lovitură dată agricultorilor români, susţine preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli Mehedinţi, Cornel Stroescu, în contextul în care în această perioadă traderii şi intermediarii din agricultură scad preţurile cerealelor.

grau-300x225Dacă anul trecut acest fenomen de scăderea a preţurilor cerealelor per kilogram s-a produs în weekend-ul 22/23 iunie 2013, acum speculanţii scad preţurile treptat.

Astfel, în ţară fermierii vând în această perioadă grâul cu 0, 60 – 0,65 lei/kg, ceea ce înseamnă un preţ de aproximativ 140 euro per tonă, în condiţiile în care cel real, cotat şi pe Bursa Română este de 170 – 180 euro/tonă.

Efectul mişcărilor de pe piaţă ar putea fi ca în disperare de cauză, fermierii să se grăbească să caute firme sau intermediari care să le preia recolta din această vară, de teamă că preţul se va prăbuşi şi mai tare. Specialiştii spun însă că, în realitate, preţul cerealelor scade în mod artificial, pentru ca cei care intermediază vânzarea şi care trăiesc din comisioane să aibă un profit cât mai mare. Preşedintele Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din Mehedinţi, Cornel Stroescu face apel către fermieri să nu se lase intimidaţi de piaţă şi să nu-şi vândă munca pe nimic.

cornel stroescu„Fermierii nu trebuie să intre în panică şi să întocmească precontracte pentru cerealele care vor fi recoltate în campania din vară. Preţurile cu siguranţă vor creşte. În acest sens sunt mai multe argumente: în America este secetă iar producţia mondială de cereale va fi mai mică în 2014. Trebuie avute în calcul şi conflictele din Ucraina. În plus, se preconizează că în anul 2014, producţia cerealelor în România va fi cu 13% mai mică decât anul trecut”, susţine Cornel Stroescu.

Preşedintele APA Mehedinţi atrage atenţia că trebuie evitate situaţiile anilor trecuţi când în campaniile de recoltare, preţul grâului a scăzut în favoarea intermediarilor. Că doar ei au de câştigat în astfel de situaţii, reiese şi din faptul că, spre exemplu, deşi în vara anului 2013 preţul grâului a scăzut, la chioşcuri pâinea nu s-a ieftinit.

„Să nu repetăm situaţia din 2010, 2012 şi 2013, când fermierii au vândut producţia recoltată la un preţ stabilit pe piaţă mult prea mic, iar în iarnă, preţul s-a dublat. Deşi în vara lui 2013 preţul grâului a fost foarte jos, preţul pâinii a rămas acelaşi. În plus input-urile au crescut cu 30%.”, a mai declarat Cornel Stroescu.

Astfel, în 2010, în campnia de recoltare preţul grâului a fost de 0,45 – 0,50  lei/kg, iar în luna noiembrie s-a dublat, ajungând la 1 – 1,1 lei/kg. Doi ani mai târziu, în 2012, în vară, grâul s-a vândut cu 0,65 – 0,75 lei/kg,  iar în iarnă 1 – 1,1 lei/kg.

Fermierii mehedinţeni şi români nu trebuie să cadă în plasa speculanţilor care i-ar putea determina să-şi vândă munca pe nimic, ci să ia în calcul recuperarea cheltuielor de producţie şi un profit real pentru ei.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top