vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

PREŞEDINTELE CNAS PREZENT LA TURNU SEVERIN

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din România, Cristian Buşoi, a fost prezent sâmbătă la Drobeta Turnu Severin unde a avut o întâlnire la Consiliul Judeţean Mehedinţi cu toţi factorii de răspundere din sistemul de sănătate din judeţul Mehedinţi.

busoi

Cristian Buşoi a declarat că în această perioadă face o evaluare, „un fel de audit intern la nivel naţional” la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din România şi, de asemenea, în aceste zile vor fi desemnate şi persoanele care vor face parte din echipa de conducere a instituţiei.

„Sunt încă în perioada în care se aşează echipa de consilieri, directorul general, vicepreşedintele, o parte dintre directorii de la nivelul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate au fost înlocuiţi. Cel târziu săptămâna viitoare echipa se va definitiva şi vom putea să pornim la drum. De asemenea, cred că cel mai târziu, în săptămâna 8-12 iulie, după ce mă voi consulta în primul rând cu domnul prim-ministru Ponta, dar şi cu ministrul Sănătăţii, dl. Eugen Nicolăescu, voi prezenta public într-o conferinţă de presă la Bucureşti ceea ce am găsit în momentul în care am preluat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi mai ales care sunt obiectivele mele”, a spus preşedintele CNAS.

Buşoi a precizat că în această perioadă a luat la pas mai multe judeţe ale ţării, unde culege informaţii concrete „de la nivelul spitalelor judeţene, municipale, orăşeneşti, starea de fapt şi despre relaţia dintre aceşti furnizori şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate”.

Preşedintele CNAS a mai spus că îşi doreşte o transparentizare a activităţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi o comunicare mai bună cu pacienţii, dar şi o mai mare obiectivitate a deciziilor care se iau în interiorul instituţiei: „Cred că dacă ar fi în acest moment să stabilesc două direcţii mari de acţiune acestea ar fi următoarele: în primul rând îmi doresc o transparentizare a activităţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi o comunicare mai bună, în primul rând cu pacienţii, cu asiguraţii, dar şi cu mediul politic, cu mediul guvernamental şi cu d-voastră cu mass-media. Din păcate, de foarte mulţi ani, CNAS în ochii opiniei publice pare a fi o zonă gri, o zonă netransparentă, în care deciziile par a fi foarte subiective, o zonă cu multe interese. Cu siguranţă există multe lucruri de corectat, dar eu cred că sunt şi foarte multe lucruri pozitive, importante care se întâmplă acolo. Îmi doresc să existe o mai mare obiectivitate a deciziilor care se iau acolo şi o comunicare mult mai intensă şi mult mai deschisă cu pacienţii şi cu media.

Cristian Buşoi a declarat că are în atenţie şi eficientizarea banilor publcii din sănătate şi lupta antifraudă.

“Sigur că nu toţi banii care se cheltuiesc ineficient în sistemul de sănătate în acest moment în România se cheltuiesc neapărat incorect sau ilegal. De aceea sunt cele două paliere, în primul rând că trebuie să găsim prin modificarea legii, prin amendamentele care le aducem la contractul cadru modalităţi de a cheltui mai eficient şi mai bine banii puţini pe care îi avem în raport cu nevoile pe care le are sistemul de sănătate, dar importanţi ţinând cont că vorbim de 10 la sută din bugetul României”, a spus preşedintele CNAS. În context, acesta a mai spus că va susţine instituţiile statului împotriva fraudelor din sistemul de sănătate: “Aţi văzut că s-au destructurat reţele care se ocupau de reţete false, de pacienţi inexistenţi, de bilete de trimitere inexistente. Probail că în continuare aceste acţiuni vor continua, eu pot să spun doar că în ceea ce mă priveşte, în calitate de preşedinte al CNAS, nu numai că voi oferi tot suportul pe care sunt obligat să-l ofer din punct d evedere legal dar va fi şi o chestiune foarte activă din partea noastră, din partea CNAS pentru a oferi toate informaţiile şi tot suportul ca aceste acţiuni să-şi atingă efectul. Şi o dată ce vom vorbi de acţiuni legislative, de modificarea contractului cadru vom veni cu acele măsuri care vor face dacă nu imposibilă, cel puţin vor reduce la maxim zona aceasta gri, neagră a sistemului de sănătate şi a fraudării banilor din sistemul de sănătate”.

Un alt mare proiect care urmează să fie finalizat până la sfârşitul acestui an priveşte dosarul electronic al pacientului.

“Până la sfârşitul acestui an trebuie să terminăm proiectul pilot de dosar electronic al pacientului şi atunci va creşte coerenţa asigurării mijlocului de sănătate pentur pacient, el va puta fi urmărit on-line, doctorii îl vor vedea în diverse faze ale diagnosticării şi ale vieţii acelui pacient, vor ştii consultând în computer dosarul său electronic ce investigaţii s-au făcut, care sunt bolile de care a suferit, care au fost tratamentele care i s-au prescris ş.a. Sigur că cel de-al patrulea mare proiect este cardul naţional de sănătate. În acest card vor fi stocate toate aceste elemente şi nu va fi doar un element de creştere a calităţii actului medical, ci de coerenţă, dar va fi şi un important element de reducere a risipei şi fraudei din sistemul de sănătate pentru că în mod evident atunci nu vom mai putea vorbi de internări fictive, de reţete false sau de bilete de trimitere, de pacienţi care nu mai sunt în sistemul de sănătate fie ei decedaţi, fie ieşiţi dintr-un alt motiv”, a spus Cristian Buşoi.

Corina Macavei

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top