miercuri , 25 noiembrie 2020
NEWS ALERT

PRIMĂRIA DROBETA TURNU SEVERIN A LANSAT SPRE DEZBATERE STRATEGIA DE DEZVOLTARE A ORAŞULUI. AFLĂ AICI CE CUPRINDE!

Administrația Publică a Municipiului Drobeta Turnu Severin pune în consultare publică Strategia de dezvoltare o oraşului, principalul obiectiv fiind relansarea economiei locale prin care să se asigure locuri de muncă stabile. Reprezentanţii municipalităţii spun că s-a lucrat un an la proiect, iar acesta vizează investiţiile până în anul 2030.

primaria_dtsStrategia care vizează dezvoltarea municipiului Drobeta Tunru Severin în următorii ani a fost prezentată public, marţi, 26 mai 2015. Este vorba despre documentul în baza căruia se vor face toate investiţiile viitoare. Strategia a fost realizată să se deruleze în trei etape. În prima etapă eu fost identificate problemele, a urmat etapa de definire strategică şi urmează acum cea a consultărilor publice.

Privit în perspectiva următorilor 30 de ani, Severinul, poate deveni un important pol al dezvoltării socio-economice din zona Olteniei, susţin reprezentanţii municipalitării care au lucrat împreună cu specialiştii la elaborarea strategiei de dezvoltare a oraşului. Totodată, s-a avut în vedere şi faptul că judeţul are perspective pentru dezvoltarea turismului, dar şi a comerţului. Potrivit primarului municipiului Drobeta Turnu Severin, Constantin Gherghe, în proiectele care se doresc realizate se numără reabilitarea centrului vechi, dar şi relansarea economiei locale.


gherghe„Reabilitare şi punerea în valoare a centrului urban vechi. Este un aspect nou, o gândire nouă a tuturor municipiilor care mai au centre vechi. Din păcate multe au fost demolate. Construirea unui port turistic, construirea unui centru intermodal regional de transport marfă, reabilitare de infrastructură rutieră, construirea unui aerodrom pentru curse charter, parc industrial, crearea brandului turistic „Severinul nostru”, relansarea economiei locale prin turism. Astea toate  sunt generatoare de locuri de muncă de venituri atât pentru cetăţeni cât şi la bugetul local.”, a declarat primarul municipiului Droebta Turnu Severin, Constantin Gherghe.

Pentru elaborarea strategiei de dezvoltare a oraşului s-a muncit mai bine de un an de zile. S-au realizat studii, a fost consultată părerea severinenilor dar deopotrivă au fost consultaţi şi reprezentanţi ai mediului de afaceri. Fostul viceprimar al municipiului Drobeta Turnu Severin, Marius Screciu, cel pe care actualul edil îl vede ca succesor al său la Primărie, după cum a declarat public, susţine că strategia este una generoasă, cu investiţii pe termen lung. În plus, Screciu a participat la elaborarea ei.

marius-screciu„Chiar dacă nu mai sunt viceprimar, un an de zile am lucrat alături de dl. Paponiu (n.r. Nicolae Paponiu-city manager Dr Tr Severin) la acest proiect, este o strategie generoasă, mergem până în 2030. Asta înseamnă că şi generaţiile următoare care vor veni şi vor conduce Primăria vor fi direct implicate. Este un proiect la care au participat şi firme din Drobeta Turnu Seveirn şi din zona bugetară, chiar şi cetăţeni. Urmează publicarea.”, a declarat Marius Screciu.

Strategia de dezvolatre a municipiului Drobeta Turnu Severin se află pe site-ul Primăriei şi poate fi consultată până în 8 iunie 2015.

romulus-vilcu„Nu a fost simplu, aşteptăm şi dezbaterea publică, după care munca grea abia atunci va începe, atunci când vom depune proiectele şi ele vor fi implementate. Sper ca la sfârşitul exerciţiului financiar 2014-2020 să putem să fim mulţumiţi şi noi, dar mai ales cetăţenii, de munca noastră.”, a declarat consilierul local Romulus Vîlcu.

La rândul său, city managerul Nicolae Paponiu susţine că investiţiile pentru dezvoltarea oraşului se bazează pe atragerea de fonduri europene. În plus s-a elaborate şi o strategie fiscală.

Nicolae-Paponiu-300x199„Probabil un aspect care nu s-a menţionat, dar pe care aş dori neapărat să-l menţionez, ca această strategie a fost făcută cu ţintele financiare până în 2030, dar foarte important este ca a fost concepută în ideea atragerii de fonduri europene, nu numai pe programele care se derulează pe exerciţiul financiar 2014-2020. Sunt vizate sume care se pot atrage direct de la Comisia Europeană pentru proiecte mari, proiecte care depăşesc individual 20 mil. euro. Am lucrat mult împreună cu colegii mei şi sub coordonarea d-lui primar, la această strategie, am pornit de pe la începutul anului 2013, şi înainte de abordarea strategiei, s-au făcut toate studiile necesare, privind studiile demografice, sociale, de mobilitate. Cred că suntem primul muncipiu care o să avem o strategie fiscală. Este un lucru extrem de important, dorim s-o respectăm şi să atingem ţintele de dezvolare a municipiului. A sosit momentul în care, nu numai să investim pe domeniul public, facem toate investiţiile pentru confortul şi siguranţa cetăţeanului, dar toate aceste lucruri, trebuie să se vadă undeva şi în bugetul local. ”, a declarat Nicolae Paponiu.

Pentru perioada 2015-2018 planul de proiecte propus a fi realizate are o valoare de 767.900.000 Euro. În centrul strategiei este aşezată muncipalitarea, dar şi capacitatea ei de a sprijini crearea de noi locuri de muncă. După perioada în care strategia este supusă dezbaterii publice, la finalul lunii iunie urmează să fie aprobată în Consiliul Local.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top