sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

PRIMARII, PĂCĂLIŢI DE MÎŢU?

Cei 11 primari din Mehedinți, anunțați de președintele interimar al PNL Mehedinți, Marcel Vela că au trecut de la PDL la PNL sunt în continuare membrii PDL, anunțul fiind făcut marți de prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea.

Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea a declarat marți, într-o conferință de presă că la sediul Prefecturii au fost primite în ultima săptămână mai multe documente contradictorii din partea Organizației PDL Mehedinți, în legătură cu apartenența politică a primarilor PDL, anunțați că au trecut la PNL în data de 26 martie 2013.
Prefectul le-a cerut primarilor respectivi să trimită notificări la Prefectura Mehedinți, în care să declare dacă și-au schimbat apartenența politică de la alegerile locale din iunie 2012.

„Am trimis o adresă solicitând să ne comunice (n.r. primarii) apartenența politică în acest moment. Toți primarii au spus că sunt în continuare membrii PDL și că nu se află sub incidența articolelor 15, 16 din Legea 393 privind aleșii locali, potrivit cărora primarii ar trebui să fie suspendați din funcții dacă s-au înscris într-un alt partid decât cel pe listele căruia au fost aleși. Au declarat sub semnătură că sunt în continuare membrii PDL.”, a spus Drăghiea.

În data de 26 martie, într-o conferință de presă susținută de președintele interimar al PNL Mehedinți, Marcel Vela a anunțat înscrierea în organizația pe care o conduce a unui număr de 11 primari PDL, trei consilieri municipali din Drobeta Turnu Severin, patru consilieri județeni și a prim-vicepreședintelui PDL Mehedinți, Ion Mîțu.

Prefectul de Mehedinți, Nicolae Drăghiea a prezentat în cadrul conferinței de marți, un document venit pe adresa prefecturii din partea Organizației PDL Mehedinți și semnat de fostul prim-vicepreședinte al PDL Mehedinți, Ion Mîțu, potrivit căruia, în data 10 martie 2013 , înainte de trecerea lui Mîțu la PNL, 24 de aleși locali au fost excluși din Organizația PDL Mehedinți, urmând să își desfășoare activitatea, ca independenți, potrivit legii. Între cei 24 de aleși locali excluși de Ion Mîțu din PDL se regăsesc și numele celor 11 primari anunțați ulterior că au trecut la PNL, împreună cu Ion Mîțu: Anghel Gîdea (Bâlvănești), Ion Neamțu (Pristol), Gheorghe Băzăvan (Malovăț), Vasilică Ologu (Dîrvari), Victor Doscocil (Dubova), Ștefan Pătășanu (Ilovița), Ion Stoican (Isverna), Horia Balica (Izvoru Bârzii), Iacob Murdeală (Obârșia Cloșani), Ionică Moți (Hinova), Ion Cioară (Tâmna).
Documentul care nu are număr de înregistrare din partea Organizației PDL Mehedinți, ci doar ștampilă și semnătura fostului prim-vicepreședinte PDL Mehedinți, Ion Mîțu, a fost negat de președintele interimar al PDL Mehedinți, senatorul Marius Bălu când prefectul de Mehedinți i-a cerut să certifice autenticitatea acestuia.
„Partidul Democrat Liberal, filiala Mehedinți vă aduce la cunoștință că organele colegiale de conducere nu au emis o astfel de decizie. Partidul Demicart Liberal Mehedinți nu are cunoștință despre existența unuio astfel de document, acesta nefiind înregistrat în Registrul Unic de intrări-ieșiri al filialei noastre.”, se arată în răspunsul PDL Mehedinți, semnat de președintele interimar PDL Mehedinți, Marius Bălu.
În răspunsul PDL Mehedinți se mai arată că pentru ca documentul de excludere a aleșilor locali să fie autentic, acesta ar fi trebuit să fie semnat de președintele interimar al PDL Mehedinți, Marius Bălu și să fie consemnat de secretarul general al organizației, conform statulului partidului, în final precizându-se că documentul semnat de Ion Mîțu „nu este asumat de către filiala Mehedinți a PDL, considerându-l inexistent”.

Vela: „Când au fost anunţaţi că au trecut la PNL, aceşti primari erau independenţi”

Preşedintele interimar al Organizaţiei PNL Mehedinţi , Marcel Vela a declarat cu privire la cei 11 primari PDL, anunţaţi că au trecut la PNL că „în momentul în care au fost anunţaţi că au trecut la PNL, aceşti primari erau independenţi”, argumentându-şi declaraţia cu un proces verbal al şedinţei Biroului Permanent Judeţean Mehedinţi a PDL în care au fost excluşi primarii respectivi, decizia fiind semnată de fostul prim-vicepreşedinte PDL Mehedinţi, Ion Mîţu.
Contactat de mhalert.ro, Ion Mîțu nu a fost găsit pentru un punct de vedere.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top