marți , 12 noiembrie 2019
NEWS ALERT

PRIMARII POT DEPUNE PROIECTE PENTRU ATRAGEREA FONDURILOR EUROPENE PENTRU INFRASTRUCTURA SI PATRIMONIU

Se dă verde la depunerea proiectelor pentru accesarea fondurilor europene de către Primării, pe Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020. Marţi, la sediul Prefecturii Mehedinţi, primarii din judeţ au fost convocaţi la o şedinţă de informare în care au aflat termenele de depunere a proiectelor, dar şi măsurile pe care pot aplica.

IMAG1563

Sesiunea de depunere a proiectelor se deschide în data de 21 septembrie. Cum avizele de mediu, de urbanism sau de cadastru trebuie să fie actualizate, conducerea Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Sud-Vest Craiova a atras atenţia cu privire la termenele lungi în care instituţiile deconcentrate emit documentele. Dorel Stăicuţ a cerut prefectului Nicolae Drăghiea şi preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, să îi sprijine pe edili în vederea obţinerii într-un timp cât mai scurt a avizelor necesare proiectelor. În această perioadă sunt disponivile măsuri care vizează infrastructura dar şi patrimoniul.

„Este vorba despre Programul 2014 – 2020, iar AFIR-ul va lansa sesiunea de deschidere pentru 7.2 şi 7.6, asta înseamnă infrastructura de bază mică, patrimoniul cultural şi infrastructura socială. Sesiunea se deschide pe 21 septembrie şi se încheie pe 30 octombrie. Timpul este foarte scurt în momentul acesta, dar la nivelul judeţului Mehedinţi am mai avut o întâlnire acum două luni cu domnii primari.”, a declarat directorul Centrului Regional pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Sud-Vest Craiova, Dorel Stăicuţ. 

Primarii din Mehedinţi se bazează pe atragerea de fonduri europene pentru dezvoltarea comunităţilor, dar apelează la firme de consultanţă pentru scrierea proiectelor, întrucât la nivelul primăriilor nu sunt persoane specializate.

„Personalul e limitat, nu mai spun că de specialitate găseşti foarte greu şi efectiv am început să îi sufocăm cu cerinţe şi pe tehnică: mail-uri, Excel, Word de înebunesc la un moment dat că nu avem personal de specialitate.”, a arătat prefectul de Mehedinţi, Nicolae Drăghiea, în faţa primarilor.

Tot în cadrul întâlnirii, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Aladin Georgescu, le-a amintit edililor care au parteneriate pe Programele de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria şi România-Serbia, că se apropie termenul de final de depunere a cererii de finanţare.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top