vineri , 18 august 2017
NEWS ALERT

PRIMARUL DIN DÎRVARI, ACUZAT CĂ A PUS OAMENII SĂ VOTEZE PSD ŞI AR FI VANDALIZAT MAŞINA UNUI OBSERVATOR ACL

Un observator ACL din secţia 160 Gemeni, din comuna Dîrvari a sesizat Poliţia, luni dimineaţa, că în cursul nopţii, maşina personală i-a fost vandalizată, acuzaţiile îndreptându-se către primarul comunei pe care l-ar fi atenţionat duminică să nu-i mai îndemne pe oameni să voteze PSD.

primaria-darvariIonel Boară din localitatea mehedinţeană Gemeni, comuna Dîrvari a fost duminică, observator din partea ACL în Secţia numărul 160.

Bărbatul susţine că în noaptea de duminică spre luni, maşina personală, care era în curtea casei i-a fost vandalizată, găsind-o în cursul dimineţii cu parbrizul spart şi cauciucurile tăiate.

Proprietarul autoturismului Ford Focus în acuză pe primarul comunei Dîrvari, Vasile Ologu de vandalism, după ce în cursul zilei de duminică, în secţia de vot, cei doi ar fi avut mai multe schimburi de replici.

„Primarul venea cu oamenii, îi băga să voteze, în faţa comisiei. I-am zis primarului că să nu avem necazuri. A zis <<Ce, bă, eşti un nemernic! O să vezi, bă, ce se întâmplă!>> După aia nu am mai zis nimic de câte ori intra primarul cu oameni, şi preşedinta, ce să zică, este angajata Primăriei!? Aseară, după ameninţatrea asta, după ce am numărat voturile, am venit acasă. Azi dimineaţă, când ieşii şi eu din casă, cu un vecin aici, la mine, văzui geamul, parbrizul spart la maşină, maşina fiind în curte, cauciucurile toate, tăiate. Din partea primarului e toată treaba. El e PSD-ist, zicea <<Hai, bă, că tot Ponta iese!>>”, a declarat luni, Ionel Boară, care a adăugat că lângă autoturism a găsit şi mai multe pietre mari cu care ar fi fost spart parbrizul

Bărbatul a mai spus că în secţia în care a fost observator, candidatul PSD-PC-UNPR, Victor Ponta a obţinut 460 de voturi, în timp ce candidatul ACL, Klaus Iohannis a obţinut 107 voturi.

Contactat de mhalert.ro, primarul comunei Dîrvari, Vasile Ologu, a respins acuzaţiile aduse de Ionel Boară, atât cu privire la maşina vandalizată, cât şi cu privire la îndemnul alegătorilor în secţia 160, să voteze candidatul PSD-PC-UNPR.

„Acum aud de acuzaţiile astea. Este un reclamagiu bărbatul. Dacă îndemnam oamenii, mai luau ei (n.r. ACL) vreun vot?!”, a spus primarul din Dîrvari care a adăugat că în comunaă, PSD a obţinut 800 de votrui, iar ACL – 300.

În cursul dimineţii, proprietarul maşinii vandalizate a sesizat Poliţia prin 112, astfel că poliţiştii au deschis o anchetă în localitatea Gemeni, pentru a stabili cine a vandalizat autoturismul observatorului ACL.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top