marți , 25 iulie 2017
NEWS ALERT

PROCURORII DNA AU DESCINS ŞI LA PRIMĂRIA ORŞOVA

Percheziţiile efectuate marţi de procurorii DNA în Mehedinţi au vizat şi Primăria Orşova, dar şi liceul “Traian Lalescu” din aceeaşi localitate. Primarul Orşovei spune că procurorii au ridicat câteva documente de la serviciul urbanism.

manea

Procurori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –Secţia de combatere a corupţiei, care au efectuat marţi percheziţii la Orşova şi Drobeta Turnu Severin, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie, s-au oprit şi la Primăria Orşova.

Potrivit primarului Orşovei, Ion Manea, procurorii au ridicat de la serviciul urbanism mai multe documente. Din câte se pare aceste documente vizează modul în care a fost atribuit un teren unui cetăţean din Orşova. Edilul şef mai susţine că verificările magistraţilor nu l-au vizat în niciun fel.

“Nu sunt niciun fel de acuzaţii. Din câte am înţeles la urbanism au ridicat câteva documente, atâta tot, în rest nu ştiu. Pe mine nu m-a chemat nimeni, eu nu am fost niciodată la DNA, ca să clarificăm situaţia asta. Nu m-au întrebat nimic, dacă nu faci nimic ce să întrebe.  Nu au treabă cu mine, dacă eu nu am făcut rele”, ne-a declarat primarul Ion Manea.

Procurorii DNA au descins şi la Liceul “Traian Lalescu” din localitate.

Din Orşova a fost ridicat pentru audieri la sediul DNA Bucureşti, prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, Carmen Sîrboiu.

Potrivit unui comunicat DNA, în cursul dimineții de 14 octombrie 2014, ca urmare autorizării de către instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în 8 locații situate în municipiile Drobeta Turnu-Severin și Orșova, din care 2 sunt sediile unor instituții publice de interes local, iar restul sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Corina Macavei, Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top