marți , 17 octombrie 2017
NEWS ALERT

PROIECTUL AMBIŢIOS AL UNUI TÂNĂR AHITECT AR PUTEA SCHIMBA FAŢA PORTULUI TURNU SEVERIN. CNAPDF PROMITE INVESTIŢII PENTRU AMENAJAREA FALEZEI

Simona Meilescu, un tânăr arhitect, proaspăt absolvent al Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Bucureşti, a prezentat ieri autorităţilor locale un proiect privind reabilitarea zonei de port a oraşului. În momentul de faţă, Portul Drobeta Turnu Severin este într-o stare dezastruoasă, multe din navele de croazieră cu turişti străini refuzând să mai poposească aici din acest motiv.

simona meilescu 1

Primăria municipiului Drobeta Turnu Severin a încercat în ultimii ani să intre în posesia terenului care este administrat de Compania Naţională Administraţia Porturilor Dunării Fluviale (CNAPDF), dar fără succes. Aşa se face că Primăria oraşului nu a putut să investească în această zonă niciun ban, deşi proiecte pentru amenajarea falezei existau. Anii au trecut, iar Portul arată la ora actuală ca un loc părăsit. Noroc cu cele câteva terase care s-au deschis în ultimul an pe marginea Dunării şi care dau puţină viaţă acestui loc lăsat de izbelişte.

Reabilitarea falezei

La prezentarea proiectului privind reabilitarea zonei de port a fost prezent şi directorul general al CNAPDF, Cristian Matei, care a declarat cu această ocazie că se are în vedere un parteneriat cu Consiliul Judeţean Mehedinţi pentru amenajarea falezei la Drobeta Turnu Severin. Este foarte posibil ca proiectul Simonei Meilescu să fie cel ales, dar nu exclude posibilitatea alegerii şi unui alt proiect. Cert este însă faptul că CNAPDF are în vedere acest proiect. „Dorind să identificăm un proiect care să se poata realiza am rugat-o să ne ajute şi a venit cu acest proiect. Nu ştiu dacă acesta va fi sau vom identifica un alt proiect. Sper ca până la sfâşitul anului viitor cu sprijinul Consiliului Judeţean Mehedinţi să realizăm această faleză”, a spus directorul general Cristian Matei. „Cu tânărul arhitect colaborez de câteva luni de zile, i-am pus la dispoziţie date legate de acest port. Simona Meilescu şi-a făcut lucrarea de diplomă, a susţinut-o la facultatea de Arhitectură şi Urbanism Bucureşti. Încercăm, aşa cum spune şi Simona Meilescu  în lucrarea de diplomă, să facem o legătură, să apropiem oraşul cât mai mult de Portul Drobeta Turnu Severin”, a spus la rândul său, Ion Sârbulescu, directorul filalei Mehedinţi a CNAPDF.

Speranţe pentru viitor

Poate entuziasmul tinerei arhitecte va mişca lucrurile din loc şi va face ca această zonă a oraşului Drobeta Turnu Severin să-şi recapete strălucirea de odinioară. „Proiectul meu vizează în principal zona de port a oraşului Turnu Severin. Din păcate, Dunărea a trecut într-un plan secundar şi astăzi lipseşte din viaţa locuitorilor, deşi mult timp a fost principala resursă economică şi naturală a oraşului. Revitalizarea zonei de port a oraşului Drobeta Turnu Severin ar avea un impact pozitiv asupra oraşului, poate îmbunătăţi calitatea vieţii şi poate apropia comunitatea. Fie numai prin conştientizarea şi exploatarea resursei Dunării, oraşul se poate deschide din nou către lume şi poate atrage cât mai mulţi turişti şi investitori”, a spus Simona Meilescu.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top