luni , 23 octombrie 2017
NEWS ALERT

REGELE CIOABA A FOST RETINUT PENTRU 24 DE ORE IN DOSARUL IN CARE A FOST INITIAL, MARTOR

Regele Romilor, Dorin Cioaba, a fost retinut pentru 24 de ore, miercuri seara, in dosarul care vizeaza infractiuni economice si in care initial, ar fi fost citat ca martor. Sighisoara Cioaba a fost lasata in libertate, dupa ce a fost audiata la sediul IPJ Mehedinti.

5567BDA8-53A4-417B-A570-82AEDCDED065-983-0000006A1EBD3DA9Dorin Cioaba a fost adus la sediul Inspectoratului Judetean de Politie Mehedinti, in calitate de martor, dar dupa ce a fost audiat, acesta a primit ordonanta de retinere pentru 24 de ore. De altfel, regelui romilor i s-a facut rau miercuri seara, in timpul audierilor, astfel ca la sediul politiei a fost chemata o ambulanta, al carui echipaj i-a acordat ingrijiri medicale. Ulterior, ambulanta a plecat intrucat pacientul nu a necesitat transportul la spital.

In total, pana la ora transmiterii acestei stiri au fost retinute cinci persoane.

Audiata a fost si sotia lui Dorin Cioaba, Sighisoara, care a fost adusa cu mandat, la Drobeta Turnu Severin, in calitate de suspect. Anchetatorii au lasat-o in libertate, iar aceasta a parasit sediul Politiei Mehedinti, miercuri seara, tarziu, in lacrimi.

Anchetatorii sustin ca în perioada 2009-2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale.

Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artifical impozitul pe profit.

Prejudiciul cauzat bugetuluide stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.

Ulterior, prin intermediul societăţilor comerciale controlate, ar fi fost supuse procesului de spălare a banilor toate aceste sume. Astfel, ar fi fost efectuate depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de rularea acestora prin conturi bancare ale societăţilor, pentru disimularea provenienţei ilicite a banilor.

In urma perchezitiilor de miercuri dimineata au fost ridicați 792.500 de lei, 47.935 de euro și 800 de dolari și au fost indisponibilizati 97.000 de lei în cont bancar.

Totodata, au fost indisponibilizate două autoturisme de lux şi au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unui imobil.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top