marți , 21 noiembrie 2017
NEWS ALERT

ARESTĂRI ÎN DOSARUL DE EVAZIUNE FISCALĂ CU UN PREJUDICIU DE 1 200 000 DE EURO

tiganiiToţi cei trei reţinuţi în dosarul de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 1200 000 de euro au fost arestaţi pentru 29 de zile.

 

Tribunalul Mehedinți a decis marți ca atât femeia cât şi cei doi bărbaţi din Strehaia şi Şimian, administratori ai unor societăţi comerciale să fie arestaţi preventiv pentru 29 de zile.

Ei au fost reţinuţi luni pentru 24 de ore într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de un milion 200 de mii de euro, reprezentând TVA înasat în urma unor tranzacţii fictive cu mărfuri şi servicii în domeniul construcţiilor.

Purtătorul de cuvânt al Inspectroatului de Poliţie Meheidnţi, subcomisar Nicolae Lohon a declarat că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, în baza probatoriului administrat au dispus reţinerea pe bază de ordonanţă a unui bărbat şi unei femei din Strehaia cu vârste de 33 şi 41 de ani şi a unui alt bărbat în vârstă de 36 ani, din localitatea Şimian, aceştia fiind cercetaţi în trei dosare penale pentru săvârâirea mai multor infracţiuni complexe de evaziune fiscală.

strehaia„În calitate de administratori ai unor societăţi comerciale, în perioada 2009 – 2012, au înregistrat în evidenţa contabilă a societăţilor, cheltuieli fictive cu mărfuri şi servicii de la societăţi comerciale din municipiul Bucureşti, Timişoara şi Bihor. Astfel, învinuiţii s-au sustras de la plata obligaţiilor către bugetul de stat, reprezentând T.V.A. -ul şi impozitul pe profit şi au creat un prejudiciu total în valoare de peste 1200 000 euro.”, a mai spus Lohon.

Potrivit anchetatorilor aceştia emiteau facturi de vânzare-cumpărare a unor  materiale de construcţii, ţiglă, geamuri termopan, dar şi de prestări servicii în domeniul construcţiilor cu firme din Bucureşti, Timişoara şi Bihor, în fapt aceste firme neexistând efectiv, ci doar în actele emise de ei.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top