sâmbătă , 23 septembrie 2017
NEWS ALERT

SÂRBII SĂRBĂTORESC ASTĂZI CRĂCIUNUL PE RIT VECHI

La o săptămână după Anul Nou, credicioşii ortodocşi sârbi din Şviniţa-Mehedinţi sărbătoresc astăzi Crăciunul pe stil vechi, după calendarul iulian. Dis de dimineaţă, sârbii au mers la biserică pentru a lua parte la slujba religioasă, iar apoi s-au aşezat la masa tradiţională, în familie.

foc 

Cei peste 1.000 de sârbi din localitatea mehe­dinţea­nă Şviniţa sărbătoresc astăzi Cră­ciunul. Lo­calnicii, ortodocşi de rit vechi, continuă să res­pecte tradiţia, astfel că în fiecare gos­podărie se practică obiceiuri străbune şi se pregătesc mân­căruri alese. „Pe mese se aşează mai multe farfurii, sub care se ascund obiecte care au anumite semnificaţii. De exemplu, cine va alege farfuria sub care există un ban, în anul viitor va deveni bogat, cel care o va alege pe cea sub care sunt grăunţe de grâu, va avea o recoltă mare”, a spus primarul comunei, Nicolae Curici.

Sărbătoarea Naşterii lui Hristos durează trei zile (6-8 ianuarie), luând în calcul şi ziua de Ajun. În ziua de Ajun, stăpânul casei aduce  o ramură mare de copac pe care o arde în cuptor pentru ca numărul mare de scântei produse să fie bucuriile anului care urmează, iar pe podea, în casă,  se pun paie şi nuci. După Sfânta Liturghie fiecare se îndreaptă spre case pentru a lua masa.  Se mănâncă tradiţionala prăjitură numită „cesniţa” cu nucă şi miere. A doua zi se sărbătoreşte la biserică şi în cerc restrâns, în familii.

Obiceiuri de Crăciun

Sârbii se salută de la Cră­ciun şi până la Botezul Dom­nului cu urarea „Hristos s-a născut”, răspunsul fiind „Ade­vărat s-a născut”. A doua zi de Crăciun este închinată de sârbi Maicii Domnului, iar a treia Sfântului Martir Ştefan.
În ziua de 7 ianuarie se aprinde badniacul – ceea ce pen­tru ei reprezintă înainte de toate tăria credinţei. Acesta este un trunchi de stejar, care este aprins  în fiecare an de Ajunul Crăciunului pentru a simboliza căldura sufletească şi spirituală a tuturora. Un alt obicei al sârbilor de Crăciun este ca gospodinele să aducă în casă paie, care semnifică ieslea Pruncului Iisus. Primul musafir de Crăciun trebuie să fie bărbat. Asupra acestuia se aruncă grâu, iar el trebuie să adune nucile pe care gazda le aruncă în cameră, prin paie. Alte obiceiuri ale sârbilor din Clisura Dunării sunt acelea de a se săruta de trei ori pe obraji, la cumpăna dintre ani, şi de a sparge cupele de şampanie pentru a avea noroc în afaceri şi în dragoste.

Şi pe malul celălalt al Dunării, la Kladovo, localitate situată în dreptul municipiului Drobeta Turnu Severin, obiceiurile de Crăciun sunt respectate cu stricteţe.

„Noi păstrăm tradiţiile de la moşii mei, de la bătrâni. Ne ducem în pădure, tăiem stejarul, se dă de trei ori cu securea, nicolaapoi crengile se aduc acasă şi seara se duc la biserică”

ne spune Nicola Dumitrascov din Kladovo.

În ziua de Crăciun, gospodinele împart colaci pentru cei morţi, după care întreaga familie se aşează la masă. „Tot ce e mai bun pregătim, supă, sarmale, friptură de porc, cârnaţi, prăjituri”, spune Dragina Vacarevici din Graboviţa.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top