marți , 21 noiembrie 2017
NEWS ALERT

SCANDAL LA AJOFM MEHEDINŢI, O ANGAJATĂ A AJUNS LA SPITAL DUPĂ O CEARTĂ CU DIRECTORUL INSTITUŢIEI

O angajată de la AJOFM Mehedinţi a ajuns joi după-amiază la spital, după ce între aceasta şi directoarea instituţiei a avut loc o altercaţie. Mai mult decât atât, 12 angajaţi susţin că sunt zilnic terorizaţi de modul de conducere abuziv şi dictatorial al directoarei, care le-ar cere să facă şi ilegalităţi.

poza lesinata_6

Din cauza unor discuţii aprinse într-o şedinţă cu directoarea, una dintre angajatele de la biroul audit a avut nevoie de îngrijiri medicale astăzi şi a ajuns la spital cu salvarea.

Femeia a fost scoasă pe targă din sediul instituţiei.  Angajata de la biroul de audit al AJOFM Mehedinţi care spune că se simte terorizată de directoare, a făcut o cădere de calciu pe fond de stres şi i s-a făcut rău. Colegii i-au acordat primul ajutor, apoi au chemat salvarea. “Stres foarte puternic şi de aici pleacă mult mai multe complicaţii”, a precizat medicul Amina Nicolicea de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi.

“Nici nu ştiu ce să vă mai spun, credeţi-mă. Am un copil de crescut, nu mai pot, mă duc acasă şi stau nu mai în pat. Nu sunt lăsată să-şi desfăşor activitatea de audit. Zilnic sunt supusă la un interogatoriu de către doamna director. Îmi trimite fel şi fel de adrese, mă hărţuieşte, a încercat chiar să mă lovească, să-mi ia documentele, să mi le rupă. Şi acum la fel, de două ore mă ţine în sala de şedinţe” a spus angajata. Femeia povesteşte că această situaţie trenează de mai multe luni.

“De şase-şapte luni aşa se sfârşeşte o zi de muncă în AJOFM Mehedinţi. Tot timpul unul din colegi trebuie să iese plângând, astăzi a fost rândul meu, mâine poate o să fie rândul altei colege. Acesta este modul de lucru al doamnei director. Consider că este un abuz cea ce face cu noi, încearcă să ne manipuleze, să ne inducă tot timpul ceea ce doreşte dânsa să declarăm, ne supune la presiuni foarte mari. Stau cu documentele în braţe fiindcă îmi este teamă să nu vină în orice moment şi să mi le rupă şi să mi le smulgă, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni când s-a repezit în acest birou şi a vrut să-mi ia documentele. Mi-a cerut să prezint în sală alături de alţi colegi dosarul misiunii de audit la care lucrez. I-am spus că nu se poate fiindcă activitatea de audit este una independentă”, spune  Gabriela Brânduşoiu.

Acuzaţii la adresa directoarei au şi alţi angajaţi. Oamenii spun că nemulţumirile lor au ajuns până la conducerea centrală a ANOFM, dar fără rezultat până acum.

“A făcut presiuni asupra compartimentului juridic , a ridicat dosarele din fişier fără acordul nostru, ne-a mutat în alt birou. Mi-e mi-a spus că pe colega mea nu o suportă şi că ar cam vrea să o dea afară ca să vă spun sincer, iar în privinţa mea a încercat să-mi impună să fac lucruri împotriva colegei mele. De exemplu, m-a pus să verific nişte documente care au fost pe nişte proiecte cu fonduri europene, unde dânsa considera că putea să o găsească pe colega mea cu ceva în neregulă şi apoi să sancţioneze”, a declarat Bogdan Vochescu.  “Aceste presiuni îşi pun amprenta, ori cât am vrea să rezistăm, să ne stăpânim prin modul acesteia de a manipula, iar în şedinţe ne cheamă în anturajul unor persoane favorizate de dânsa, nicidecum persoanele care sunt în conflictul deschis cu doamna”, spune Adelina Tănăsescu, juristul instituţiei.

Directoarea acuzată a refuzat să stea de vorbă cu jurnaliştii şi să-şi spună punctul de vedere cu privire la situaţia creată în instituţie.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top