joi , 21 septembrie 2017
NEWS ALERT

SE CAUTĂ FORȚĂ DE MUNCĂ ÎN DOMENIUL HOTELIER – GASTRONOMIC PENTRU GERMANIA. Află aici care sunt condițiile!

EURES România dispune de 80 de posturi pentru lucrătorii calificaţi în domeniul hotelier – gastronomic, care doresc să desfăşoare o activitate sezonieră în Germania, pentru care se va organiza selecţie la Bucureşti în data de 6 martie 2014 . Compania germană Europa Park oferă locuri de muncă pentru următoarele meserii : barman (10 de posturi), ospătar/personal servire clienţi (20 de posturi), bucătar (40 de posturi) şi supraveghetor de noapte (10 posturi).

someri 1

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Mehedinți, Sorin Marinescu, cele 80 de posturi sunt valabile pentru toată țara, iar selecția se va face în data de 6 martie, unde va avea loc o bursă a acestor locuri de muncă în Bucureşti, atunci când angajatorii germani vor veni în România

Pentru ocuparea posturilor de barman, ospătar şi bucătar sunt solicitate persoane care au calificare profesională încheiată, experienţă în domeniu de cel puţin 2 ani şi cunoştinţe bune/foarte bune de limba germană (nivel B1/B2). Pentru posturile de supraveghetor de noapte persoanele interesate trebuie să fi urmat cursuri de management în domeniul hotelier ţi să aibă atât cunoştinţe foarte bune de limba germană (nivel B2), cât şi cunoştinţe de limba engleză şi limba franceză.

 Angajatorul asigură salariu motivant și cazare

Angajarea se face pe o perioadă cuprinsă între 6 luni şi 1 an în funcţie de ocupaţie, începând cu luna aprilie 2014 . Salariul oferit este motivant, în conformitate cu tariful prevăzut în contractul colectiv de muncă în domeniu, iar orele suplimentare sunt remunerate în avans . Angajatorul asigură cazarea şi oferă programe de formare profesională, promoţii şi servicii complementare .

Persoanele cu domiciliul în judeţul Mehedinţi care corespund cerinţelor posturilor oferite, trebuie să se adreseze consilierului EURES din cadrul Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca Mehedinţi, bd Carol I nr 3, telefon 0252 / 319029, 0252 / 315720, pentru a fi înregistrate în baza de date pentru munca în străinătate şi pentru a primi invitaţie de participare la selecţie . Înscrierea în baza de date se realizează pe baza următoarelor documente :

–         cerere tip (se completeaza la sediul AJOFM Mehedinţi) ;

–         copie act de identitate sau paşaport (valabilitate minim 6 luni) ;

–         CV model  Europass (cu fotografie)  în  limba germană (Lebenslauf) ;

–         cazier judiciar în original din care să reiasa ca persoanele nu au antecedente penale (termen de valabilitate 6 luni) ;

–         adeverinţă de la medicul de familie, cu menţiunea „Clinic sănătos / Apt pentru muncă” .

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top