vineri , 18 august 2017
NEWS ALERT

SE CER DEMISII DUPĂ EVALUAREA NAŢIONALĂ! AFLĂ AICI REZULTATELE ELEVILOR MEHEDINŢENI LA LIMBA ROMÂNĂ

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) şi Federaţia Naţionala a Asociaţiilor de Părinţi cer demisia cadrelor didactice din Centrul Naţional de Evaluare care au elaborat subiectele probei de Limba română la evaluarea naţională, CNE susţinând că aceşti profesori au elaborat subiectele „fără să ţină cont de programa şcolară aflată în vigoare”.

rez„Ţinem să reamintim membrilor Centrului Naţional de Evaluare că până la finele ciclului gimnazial se studiază, în şcolile de stat şi private din România, conform programei şcolare aflate în vigoare, genul liric, dar doar specia pastel; specia filozofică, din care face partea poezia ‘Gânduri pentru Anul Nou’ de Ion Minulescu, text pe care s-a bazat primul subiect al examenului, se studiază în ciclul liceal”, se spune în comunicatul CNE.

Reprezentanţii acestei strucuturi de reprezentare a elevilor mai spun că profesorii evaluatori nu au avut liberatea de a puncta mai multe sinonime la exerciţiul numărul 1, subiectul I (la care se cerea câte un sinonim pentru „fiindcă”, „cer” şi „liniştit”), „datorită baremului care nu a fost elaborat conform modului de gândire al elevilor din ciclul gimnazial”., se arată în comunicatul de presă transmis de CNE şi citat de mediafax.ro

CNE mai punctează că elevilor li s-a cerut în exerciţiul 5 de la punctul A, Subiectul II, să precizeze felul a două propoziţii subordonate, în condiţiile în care prima propoziţie din fraza respectivă putea fi interpretată atât ca propoziţie temporală, cât şi ca propoziţie condiţională. În acelaşi timp, ultima propoziţie a aceleiaşi fraze poate fi interpretată atât ca propoziţie indirectă, cât şi ca propoziţie de
scop.

„Este important ca, prin Evaluarea Naţională, elevilor să li se ofere cadrul optim în care să îşi pună în valoare cunoştinţele acumulate de-a lungul celor opt ani de studiu, fără a le constrânge, în vreun fel, capacitatea de liberă exprimare, respectând, în acelaşi timp, normele programei şcolare. Subiectele trebuie să fie clare pentru orice elev, indiferent de mediul social din care provine, cerinţele care lasă o arie mare de interpretare reprezentând un adevărat impediment pentru obţinerea unor note mari. (…) Reamintim faptul că media obţinută de elevi la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a constituie 75% din media de admitere în ciclul liceal. Drept urmare, ne-am dori să vedem în următoarele sesiuni ale examenului o serie de subiecte ce nu lasă loc de interpretări”, a declarat Eduard Mititelu, preşedintele CNE, citat de mediafax.ro.

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi a adresat, vineri seară, o scrisoare deschisă ministrului Educaţiei,Remus Pricopie, în care a enumerat nemulţumirile membrilor săi legate de subiectele la limba română la evaluare.

Prima nemulţumire este aceea că elevii de clasa a VIII-a au trebuit să rezolve mai multe cerinţe legate de o poezie „filozofică” („Gânduri pentru Anul Nou” de Ion Minulescu) ale cărei teme, susţin părinţii, se studiază în liceu.

„În clasa a VIII-a se studiază genul liric, dar numai specia pastel. Poezia filozofică, de genul ‘Gânduri pentru Anul Nou’ (I. Minulescu), care tratează teme existenţiale (moartea şi viaţa, trecerea timpului, iubirea) se studiază la liceu. Oare s-a încurcat subiectul cu unul de la bacalaureat? Sau întâi evaluăm şi apoi predăm?”, se arată în scrisoare.

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi reclamă şi că „cele două compuneri de la literatură sunt asociate ca teme, fapt care a făcut ca un copil care nu a înţeles mesajul poeziei să nu aibă oportunitatea unei recuperări pe o temă diferită”.

Pornind de la aceeaşi poezie a lui Minulescu, elevii au avut de menţionat mai multe sinonime pentru trei cuvinte din versurile acesteia, cerinţă la care, spun părinţii, baremul a fost „prost gândit şi nu a lăsat libertate profesorilor evaluatori să ia în considerare toate variantele de răspuns corecte”.

Baremul la acest subiect, făcut public de Ministerul Educaţiei, a fost următorul: câte 2 puncte pentru notarea oricărui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate (de exemplu: fiindcă – deoarece, căci; cer – pretind, solicit; liniştit – calm, stăpânit).

În scrisoare este contestat şi subiectul de gramatică având ca ipoteză fraza „Când sunt scrise bine, romanele constituie în sine poveşti despre viaţă, care îl încurajează pe cititor să înţeleagă mai bine profunzimea experienţei umane”. Cerinţa a fost ca elevii să transcrie două propoziţii subordonate diferite din această frază, precizând felul acestora.

Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi consideră controversat subiectul, pe motiv că fraza este interpretabilă. „În timpul corectării, în unele judeţe s-a retras baremul şi, după un timp, s-a readus baremul cu modificări”, susţine Mihaela Gună.

În judeţul Mehedinţi un singur elev a obţinut nota 10 la proba de limba română din cadrul Evaluării Naţionale, înainte de soluţionarea contestaţiilor.

728 de absolvenţi ai clasei a VIII-a au primit note sub 5, în timp ce 1435 au obţinut note peste 5, procentul de promovabilitate la limba română fiind de 66,36, în timp ce la matematică acesta a fost de 70,85. (O.M.)

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top