vineri , 5 iunie 2020
NEWS ALERT

SECETA CUMPLITA IN MEHEDINTI. DE TREI LUNI NU A PLOUAT.

Secetă cumplită şi arşiţă nemaivăzută în Mehedinţi, unde în aproape trei luni abia au căzut câţiva stropi de ploaie. Agricultorii sunt pe cale să piardă tot ce au investit. La cele 35 de grade din termometre pământul fierbe, iar tempartura în sol ajunge şi la 50 de grade spun fermierii. După ce culturile de secară, orz şi grâu au fost calamitate mai bine de 30 %, fermierii spun că dacă nu plouă într-o săptămână vor pierde tot ce au investit în acestă primăvară în porumb, sau floarea soarelui.

lubenite 2

În disperare de cauză cultivatorii de pepeni verzi din localitatea mehedinţeană Branişte udă cultura cu cana, pentru a mai salva ceva din investiţia de 18.000 de lei pe care au făcut-o. Cum nu a mai plouat de dinainte de Paşte, oamenii spun că 50 % din cultură e compromisă, iar acum speră să nu piardă totul.

“Punem apă ca să mai supravieţuiască şi ele, plantele, pentru că e secetă. Nu ne-a dat Dumnezeu de trei luni ploaie. Au nevoie de apă ca şi noi, oamenii.”, a declarat o femeie care pune în fiecare zi apă cu cana la rădăcina plantelor.

Sunt însă şi cazuri unde oamenii nu au făcut faţă cu udatul iar plantele s-au uscat deja.

lubenite 3

“S-au pălit pentru că de cel puţin trei luni de zile nu a dat ploaie deloc. Pepenii s-au uscat. Îi udă oamenii cu găleata, să le mai lungească, zic că tot o ploua. Dacă nu plouă, aşa se întâmplă cu toţi pepenii.”, a spus un alt agricultor din Braniştea.

Serios afectată este şi mare parte din cultura de porumb şi floarea soarelui. În zona de sud a judeţului Mehedinţi, pe sute de hectare porumbul e deja ofilit şi dacă nu plouă într-o săptămână se usucă. Sunt fermieri care pot pierde peste 1,5 milioane de lei din cauza arşiţei, care nu numai că nu le-a adus profit, dar le-a distrus şi investiţia.

“ Avem aici o suprafaţă de trei hectare de lubeniţă, o investiţie de aproximativ 18 000 de lei. Din lipsa de precipitaţii, nu avem altă soluţie decât să le udăm cu cana, că asta e singura soluţie din cauza lipsei sistemului de irigaţii.”, a spus un alt agricultor.

porumb 2

 “E compromis tot. Am investit a doua oară, am pus boabele în pământ, boabele sunt în pământ dar nu a ieşit nimic. Dinainte de Paşte a plouat. Să investeşti, să bagi câte 40,50 de milioane, nu ştiu dacă se mai merită.”, a declarat descumpănit, un alt fermier care a cultivat porumb.

“Seceta la culturile de primăvară s-ar putea să ne afecteze într-un procent de aproape 100% dacă nu plouă în următoarea săptămână. E nevoie urgent de apă, undeva la 35-40 de litri pe metrul pătrat de apă pentru a-şi reveni, ulterior fiind nevoie de al aport de apă. Ca producţie la recolta de orz pe care am recoltat-o, undeva la o tonă, o tonă şi jumătate mai puţin la hectar faţă de tehnologia pe care am aplicat-o.”, a declarat un alt fermier care a calculate o pagubă de 1 500 000 de lei.

porumb

Reprezentanţii fermierilor spun că nu ar avea astfel de probleme dacă ar fi existat sistem de irigaţii şi cer mai multă implicare din partea statului.

seceta stroescu

“Deja floarea soarelui putem spune că e compromisă. Nu are nici jumătate de metru şi a ieşit butonul floral, la porumb, la fel. Vorbim de sudul judeţului, unde se cultivă mare parte din cereale şi unde nu se va mai putea recolta nimic la toamnă. E calamitat 100%. Trebuie să facem ceva cu sistemul de irigaţii, altfel, vom fi terminaţi, va trebui să renunţăm la agricultură.2, a declarat preşedintele Camerei Agricole, Cornel Stroescu.

Paradoxal este că în timp ce culturile oamenilor se usucă, pierd tot ce au investit şi riscă falimentul, la doi paşi de zona cea mai crunt lovită de secetă trece Dunărea, pe care curg la vale miliarde de metri cubi de apă ce ar putea fi folosită pentru irigaţii.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top