vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

ŞI ASOCIAŢIA PRODUCĂTORILOR AGRICOLI S-A IMPLICAT ÎN OBŢINEREA DEROGĂRII PENTRU SACRIFICAREA MIEILOR ÎN TÂRGURI, DE PAŞTE

Ciobanii îşi vor putea sacrifica mieii în Târgul Veterani şi în urma solicitării preşedintelui APA Mehedinţi, Cornel Stroescu.miei-in-targ

Nemulţumit de decizia ANSVSA, Cornel Stroescu, preşedintele APA Mehedinţi a cerut şefilor de la Bucureşti să intervină pentru obţinerea derogării, care până la urmă a fost acceptată. Astfel, la începutul săptămânii trecute, Asociaţia Producătorilor Agricoli Mehedinţi a înaintata Ligii Producătorilor Agricoli din România o adresă, prin care solicita găsirea unei soluţii pentru ca mieii să poată fi sacrificaţi şi în alte locuri decât în singurul abator autorizat din localitatea Broşteni. În adresa respectivă se solicitau următoarele: „Asociatia Producatorilor Agricoli Mehedinti, asociaţie reprezentativă a producătorilor agricoli la nivel de judeţ, prin prezenta vă aducem la cunoştinţă că regulile sanitar-veterinare impuse de Uniunea Europeană lovesc dur în proprietarii de ovine şi caprine, cărora nu li se vor mai acorda autorizaţii temporare pentru sacrificarea mieilor, animalele putând fi sacrificate doar în abatoare autorizate sau înregistrate sanitar-veterinar. De exemplu în judetul Meheidnţi există un singur abator autorizat pentru sacrificarea tuturor speciilor, aflat la o distanţă de 40 km de Dr.Tr.Severin. Asociatia Producătorilor Agricoli Mehedinţi doreşte  găsirea unei soluţii în obţinerea autorizaţiilor temporare de sacrificare a ovinelor şi caprinelor cu ocazia Sărbătorilor Pascale” îşi încheia Cornel Stroescu Solicitarea. Ajunsă la LAPAR, adresa a fost retransmisă reprezentanţilor ANSVSA, care au confirmat primirea şi faptul că va fi înaintată şefului Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare.

cornel stroescu„În urma demersului autorităţilor locale, care au precizat că pot asigura condiţii igienice pentru sacrificarea mieilor, sub supraveghere atentă sanitar-veterinară, dar şi în urma solicitării noastre, am reuşit să obţinem această derogare. Este un lucru foarte benefic pentru crescătorii de animale, care ar fi avut numai de pierdut în urma deciziei de a nu-şi putea sacrifica animalele, după ce au făcut investiţii serioase şi au muncit pentru creşterea acestora. Pentru cei mai mulţi ciobani, Paştele este un moment important, în care îşi mai echilibrează veniturile. Ce ar fi însemnat imposibilitatea de a-şi vinde animalele? Se putea ajunge la situaţii dramatice şi chiar periculoase, în condiţiile în care animalele erau sacrificate în locuri care nu erau controlate. Apoi ar fi fost imposibilă sacrificarea unui număr aşa de mare de animale într-un singur abator şi ar fi avut de suferit şi clienţii, care nu ar mai fi avut de unde cumpăra. Nu în ultimul nd, preconizez că şi preţurile la carnea de miel ar fi crescut peste măsură, din cauza cheltuielilor suplimentare. De aceea decizia de a acorda această derogare este salutară şi cred că a avut de câştigat toată lumea din aceasta” a declarat Cornel Stroescu – preşedinte Asociaţiei Producătorilor Agricoli Mehedinţi.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top