joi , 26 noiembrie 2020
NEWS ALERT

SINGURUL PRODUCĂTOR DE APĂ GREA DIN EUROPA A INTRAT IN FALIMENT.Care sunt consecințele

Regia Autonomă pentru Activități Nucleare a intrat în faliment. Decizia a fost dată de Curtea de Apel Craiova și chiar dacă era una așteptată, problemele sociale se țin lanț pentru municipiul Drobeta Turnu Severin de aici înainte. Pe de o parte, rândurile șomerilor în județul Mehedinți și așa fruntaș la acest capitol vor fi îngroșate de aproximativ 700 de oameni, iar pe de altă parte, orașul riscă să rămână fără căldură la iarnă. La toate acestea se adaugă apa grea în valoare de 1,2 miliarde de euro, aflată pe stocul companiei și pentru care Guvernul nu a găsit până acum, nicio soluție.

protest raan (3)

Falimentul a fost pronunțat de Curtea de Apel Craiova, iar decizia este una definitivă. La Regia Autonomă pentru Activități Nucleare au lucrat până anii trecuți peste 3000 de oameni. Pe de o parte, se producea apă grea pentru reactoarele de la Cernavodă, iar pe de altă parte agent termic pentru municipiul Drobeta Turnu Severin. Odată intrată în faliment compania, instalațiile riscă să ajungă la fier vechi deși ele pot fi valorificate.

RAAN a fost cel mai mare producător de apă grea din lume și singurul din Europa. Ultimii angajați care au rămas să asigure mentenanța apei grele și agentul termic până acum se pregătesc și ei să plece. Vor intra în șomaj, fără salarii compensatorii și fără speranța că și vor putea găsi alte locuri de muncă.

Falimentul RAAN crește posibilitatea ca orașul Drobeta Turnu Severin să rămână fără căldură la iarnă. Termocentrala de la Halânga era unicul furnizor de agent termic pentru cele peste 30 000 de locuințe, spitale, unități de învățământ sau alte instituții publice, iar oamenii se gândesc cu groază că vor sta în frig.

Municipalitatea a început demersurile pentru construirea unei noi termocentrale dar proiectul este în întârziere și are toate șansele să nu fie finalizat anul acesta. În aceste condiții, Primăria stă la mâna lichidatorului judiciar care să aprobe folosirea unui cazan de la compania falimentară. În plus, nici bani pentru achiziția de materie primă pentru agentul termic nu sunt.

O altă problemă rămâne apa grea produsă la Romag Prod, care aparține statului român și care se află în custodia companiei. Cele câteva mii de tone în valoare de 1,2 miliarde de euro riscă să se deterioreze în condițiile în care oamenii care ar trebui să se ocupe de întreținerea ei și a recipientelor în care este păstrată vor pleca acasă.

Lichidator judiciar la RAAN a fost numită firma lui Remus Borza care trebuie să evalueze bunurile companiei în perioada următoare și să le valorifice.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top