marți , 21 noiembrie 2017
NEWS ALERT

SOLUȚIILE SINDICALIȘTILOR PENTRU RAAN

Prezent joi la Drobeta Turnu Severin prim-vicepreședintele Blocului Național Sindical, Ion Pisc a propus câteva soluții pentru redresarea RAAN, dar și pentru depășirea sezonului rece în condițiile în care stocurile de materie primă pentru asigurarea alimentării cu energie termică a municipiului Drobeta Turnu Severin sunt reduse. În acest sens, prim-vicepreședintele BNS propune transformarea Minei Husnicioara, cea care asigură cărbune exclusiv pentru RAAN, în societate comercială și totodată trasnferarea ei de la Complexul Energetic Oltenia la RAAN, astfel încât minerii de la exploatarea respectivă, care se află în șomaj tehnic de la începutul lunii septembrie să se întoarcă la lucru, să extragă cărbune și să fie plătiți direct de către Regie.

_DSC0772

“Principalele soluții de redresare și de o stabilitate în ceea ce privește situația economică a județului ar fi continuarea procesului de reorganizare a Regiei Autonome pentru Activități Nucleare, în sensul în care Exploatarea Minieră Husnicioara, cea care asigură până la 1,8 milioane de tone de cărbune pe an, necesare funcționării centralei, să devină componentă de drept a acestei societăți în sensul în care acești oameni care stau în regim de așteptare trebuie să producă cărbunele pe care practic, trebuie să îl și încaseze pentru că o muncă trebuie și plătită.”, a declarat Ion Pisc.

În privința redresării platformei Romag Prod a RAAN, sindicaliștii propun diminuarea costurilor de producție a apei grele până la 50% astfel încât să poată fi introdusă pe piața externă.

“La prețul la care se produce nu ne acceptă piața externă și tocmai de aceea trebuie să facem tot posibilul să diminuăm costurile  ca să putem exporta. Și nu în ultimul rând intrarea într-o normalitate a Termocentralei de la Halânga care împreună cu Mina scade costul și poate într-adevăr să fie pe piața energetică din România, dar oricare dintre soluții ne va duce la diminuarea costurilor de personal.”, a mai declarat prim-vicepreședintele BNS.

RAAN a intrat în insolvență în data de 11 septembrie  2013.

Guvernul a stabilit, prin ordonanţă de urgenţă şi prin derogare de la unele prevederi legale, intrarea în insolvenţă a Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin, păstrând dreptul Regiei de a-şi conduce activitatea, de a administra şi a dispune de bunurile din proprietatea sa. Administratorul judiciar al RAAN este SCP Tudor & Asociatii SPRL, aceeași firmă care a preluat şi insolvenţa primei primării care a intrat în incapacitate de plată în România, Primăria Aninoasa din judeţul Hunedoara.

La momentul declarării insolvenței RAAN avea o datorie de aproximativ 800 de milioane de lei, către diverși agenţi economici, furnizori inclusiv către Compania Naţională a Lignitului.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top