vineri , 5 iunie 2020
NEWS ALERT

STROESCU: ATENȚIE, LA PREȚUL ATESTATULUI DE PRODUCĂTOR!

Președintele Asociației Producătorilor Agricoli din Mehedinți, Cornel Stroescu atrage atenția fermierilor să își scoată de la Primării atestatul de producător și carnetul de comercializare în cazul în care vor să vândă producția, prețul celor două documente fiind de aproximativ 16 lei, conform declarațiilor oficialilor din Ministerul Agriculturii.

De la 1 mai au intrat în vigoare reglementări noi în cazul fermierilor care  produc şi care vor să comercializeze produsele pe care le obţin. Astfel, aceștia trebuie să aibă atestat de producător și carnet de comercializare care se eliberează de către primăriile pe raza cărora producătorii își desfășoară activitatea.

Atestatul de producător, care înlocuieşte vechiul certificatul de producător, are o valabilitate de un an, în timp ce un carnet nou de comercializare va fi emis doar după ce precedentul va fi completat în întregime.

IMAG0413”Important de știut pentru fermieri este că Prefecturile din țară au primit de la Tipografia din București tipizatele și le distribuie către Primării la același preț la care le-au luat. Atestatul de producător costă 12,4 lei, iar carnetul de comercializare are prețul de 3,5 lei, conform declarațiilor oficialilor din Ministerul Agriculturii. Aceste sume trebuie achitate de către beneficiari la Primăriile de unde le ridică.”, a declarat președintele Asociației Producătorilor Agricoli, Cornel Stroescu.

Precizarea a fost făcută pentru o corectă informare a fermierilor.

Atestatul de producător este eliberat de primărie şi avizat şi de asociaţia de profil. Asociația de profil emite gratuit avizul membrilor care fac dovada că dețin suprafețele și culturile pentru care solicită atestat sau efectivul de animale.

Stroescu a mai atras atenția și asupra corectitudinii datelor din atestatul de producător.

”Trebuie spus că în atestat se trece întreaga cantitate produsă. În cazul în care datele nu sunt corecte și se constată un dezechilibru între numărul efectiv de animale, spre exemplu, și cantitatea de lapte produsă, fermierii riscă să fie excluși de la plățile pe cap de animal în anul următor. Sunt producători care trec canități mai mici de teamă că vor plăti impozite mai mari, dar nu este așa. Impozitele se plătesc pe norma de venit.”, a mai explicat Stroescu.

Atestatul de producător trebuie eliberat de Primărie în termen de cinci zile de la depunerea solicitării.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top