sâmbătă , 4 aprilie 2020
NEWS ALERT

SUTE DE TINERI SOCIAL-DEMOCRAŢI DIN STREHAIA ŞI-AU ALES LIDERUL

Peste 200 de tineri din oraşul Strehaia au participat duminică, la un exerciţiu electoral prin intermediul căruia şi-au ales liderul, acesta urmând să se regăsească pe lista consilierilor locali la alegerile din vară.

tsd Strehaia

Surpriza întâlnirii care s-a desfăşurat duminică după-amiază la Strehaia a fost numărul mare de tineri care a ales să se identifice cu principiile Partidului Social Democrat.

Potrivit şefului Organizaţiei PSD Strehaia, Ioan Giura, la evenimentul care s-a desfăşurat la un local din oraş, au participat 228, aceştia exprimându-şi opţiunea în privinţa celui care le va reprezenta interesele.

Rezultatul votului va fi făcut public după ce va fi validat în cadrul Biroului Politic Local, şeful TSD Strehaia urmând să se regăsească pe lista consilierilor locali la alegerile din iunie 2016.

La eveniment a participat şi preşedintele PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu, cel care şi-a arătat sprijinul pentru tineretul social-democrat pe o reţea de socializare.

tsd strehaia2

„TSD Strehaia luptă pentru implicarea tinerilor în politică, astfel că am fost extrem de bucuros să particip la un eveniment de socializare organizat duminică în cadrul căruia au ales reprezentatul tinerilor pentru lista consilierilor locali, lista care este pregătită pentru scrutinul electoral din iunie 2016. Au toată susținerea mea și a conducerii PSD Strehaia, care m-au asigurat că un loc pe listă, eligibil, va fi dedicat tinerilor. Această acțiune este un exercițiu foarte important pentru procesul de transformare a partidului și reflectă dorința de deschidere și de cointeresare a tinerilor în procesul de luare a deciziilor.”, a spus Aladin Georgescu, într-o postare pe Facebook.

Şeful PSD Mehedinţi a mai arătat că demersul Organizaţiei Strehaia face parte din principiile convenite la Congresul PSD de a a promova tinerii în politică.

Oana Mitu

Foto: Facebook

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top