sâmbătă , 27 noiembrie 2021
NEWS ALERT

Tag Archives: Camera Agricola

LEGEA CAMERELOR AGRICOLE A TRECUT DE SENAT

Veste bună pentru fermierii din toată ţara. În urma discuţiilor purtate la nivelul Ministerului Agriculturii şi în Comisia de Agricultură a Senatului, preşedinte Camerei Agricole Naţionale, Cornel Stroescu a reuşit să facă un pas important pentru legea camerelor agricole. Proiectul a trecut de plenul Senatului, iar în cursul lunii aprilie ajunge pe masa deputaţilor. Semnalele sunt bune în acest sens, întrucât aleşii noştri au înţeles că pentru o economie sustenabilă, agricultura este o ramură esenţială. Dacă lucrurile merg conform aşteptărilor şi declaraţiilor, în vara acestui an, România va avea o lege a Camerelor Agricole pentru fermieri. Multă muncă, drumuri în ... Read More »

MINISTRUL AGRICULTURII SPUNE CA PÂNĂ ÎN VARĂ SE VOR ÎNFIINŢA CAMERELE AGRICOLE

În contextul în care fermierii români au nevoie de consultanța agricolă, care în opinia oficialilor din Mininsterul Agriculturii este inexistentă la momentul actual, ministrul Agriculturii Achim Irimescu a declarat că pentru a rezolva această problemă, va urgenta înființarea Camerelor Agricole pentru fermieri. Declaraţia a fost făcută într-un interviu acordat săptămânalului Capital. ”Fără o consultanță agricolă micii producători nu vor reuși să se dezvolte. Ei trebuie învățați cum să producă, ce să producă și cum să vândă. În vederea consultării agricole, una dintre priorități este înființarea Camerelor Agricole. Până în vară vrem să înființăm Camerele Agricole. La ora actuală, avem două forme pentru ... Read More »

CORNEL STROESCU: „BĂNCILE, DEALERII DE UTILAJE ŞI FURNIZORII DE INPUTURI AR TREBUI SĂ CONTRIBUIE LA FONDUL MUTUAL”

Președintele Camerei Agricole Naționale susține că Legea Fondului Mutual trebuie să cuprindă obligativitatea participării ca și contributori a tuturor organismelor interesate de sectorul agricol, fiind vorba despre bănci, dealeri de utilaje agricole sau furnizori de inputuri. În contextul în care printre prioritățile ministrului Agriculturii sunt Camera Agricolă și Fondul Mutual, președintele Camerei Agricole Naționale, Cornel Stroescu susține că la Legea Fondului Mutual ar trebui să se depună un amendament în care să se precizeze clar care sunt contributorii, iar printre aceștia trebuie să se regăsească alături de fermieri, unitățile bancare, dealerii de utilaje agricole și furnizorii de inputuri. ”Regăsirea acestora ... Read More »

CE AȘTEPTĂRI ARE PREȘEDINTELE CAMEREI AGRICOLE NAȚIONALE DE LA PĂRINTELE CAMEREI AGRICOLE, DACIAN CIOLOȘ

Rep:Cum vedeti desemnarea lui Dacian Cioloș ca și premier? CORNEL STROESCU: “Este o alegere buna, din punctul meu de vedere. A fost ministru, comisar european, are o experienta bogata mai ales in domeniul agriculturii. Este o alegere  îmbucuratoare indeosebi pentru fermieri, dar si in general  pentru  romani.  Un om cu o astfel de experienta si constient de importanta agriculturii pentru Romania nu poate decat imi dea incredere!“ Rep: Ce alte asteptari aveti de la Dacian Ciolos si posibil, de la Achim Irimescu ca si ministru? CORNEL STROESCU: O echipa  buna! Ca si asteptari , speram ca atragerea fondurilor europene sa fie ... Read More »

Fermierii şi reprezentanţii traderilor din România faţă în faţă, într-o întâlnire mediată de Ministerul Agriculturii

Discuţii aprinse joi după amiază, în cadrul unei întâlniri organizate la Ministerul Agriculturii, între fermieri, ca reprezentanţii Camerei Agricole Naţionale şi cei ai traderilor din România. Organizată la cererea preşedintelui Camerei Agricole Naţionale, Cornel Stroescu, întâlnirea a avut rolul să clarifice anumite divergenţe apărute în ultima perioadă între fermierii români şi marii achizitori de cereale şi distribuitorii de inputuri. Au fost în principal discuţii legate de scăderea preţului cerealelor, de creşterea preţului la inputuri şi nu în ultimul rând politica agresivă pe care marii traderi o duc în cazul fermierilor români. Reprezentanţii Camerei Agricole au reclamat faptul că poziţia marilor ... Read More »

ÎNCĂ UN PAS PENTRU ÎNFIINȚAREA CAMERELOR AGRICOLE ÎN TOATE JUDEȚELE

Inițiatorii proiectului Camerelor Agricole nu se opresc până nu își duc demersurile mai departe. Astfel, odată ce parlamentarii deschid o nouă sesiune, intră în discuții legea Camerelor Agricole și finanțarea lor. Potrivit preşedintelui Camerelor Agricole din România, Cornel Stroescu,  în urma discuțiilor care au avut loc săptămânile trecute în Capitală s-a stabilit ca pe 14 septembrie să aibă loc o nouă întrevedere cu ministrul Agriculturii, Daniel Constantin în cadrul căreia ar urma să se pună la punct ultimele modificări la Legea 283/2010. Ulterior, propunerea va merge în Parlamentul României, unde inițiatorii spun că au susținere petru proiectul lor. “O să ... Read More »

SECETA CUMPLITA IN MEHEDINTI. DE TREI LUNI NU A PLOUAT.

Secetă cumplită şi arşiţă nemaivăzută în Mehedinţi, unde în aproape trei luni abia au căzut câţiva stropi de ploaie. Agricultorii sunt pe cale să piardă tot ce au investit. La cele 35 de grade din termometre pământul fierbe, iar tempartura în sol ajunge şi la 50 de grade spun fermierii. După ce culturile de secară, orz şi grâu au fost calamitate mai bine de 30 %, fermierii spun că dacă nu plouă într-o săptămână vor pierde tot ce au investit în acestă primăvară în porumb, sau floarea soarelui. În disperare de cauză cultivatorii de pepeni verzi din localitatea mehedinţeană Branişte ... Read More »

DEPOZITELE LIPSESC, MUNCA SE ARUNCA! IN MEHEDINTI, CASTRAVETII SE VAND CU 30 DE BANI

În lipsa depozitelor care să preia legumele pentru a le valorifica, peste 300 de agricultori din comuna Branişte, judeţul Mehedinţi sunt nevoiţi să vândă castraveţii la preţuri de nimic, de 30 de bani pentru un kilogram sau să îi arunce pe camp. După ce au investit jumătate de an în muncă, acum, samsarii vin să cumpere castraveţii cu 30 de bani kilogramul. Oamenii spun că la acest preţ nu-şi scot nici măcar investiţia şi se gândesc serios să renunţe. Marketurile sunt pline de marfă din afara ţării, iar în pieţe, mesele sunt închiritate de samsarii care cumpără de la ei ... Read More »

ACUM: PRESEDINTII CAMERELOR AGRICOLE S-AU REUNIT LA BUCURESTI

Institutia care ar trebui sa reprezinte in viitor interesele fermierilor romani are incepand de astazi un sediu central in cladirea Academiei Agricole din Capitala. La inaugurare participa presedintii celor 13 Camere Agricole infiintate la nivel national pana acum, reprezentanti ai Ministerului Agriculturii, fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabara, dar si fermieri. Dincolo de inaugurarea sediului institutiei in Bucuresti, reprezentantii Camerei Agricole Nationale s-au intalnit pentru a discuta probleme legate de viitorul acestui organism, dar si problemele cu care se confrunta fermierii din Romania. In luarile de cuvant, participantii au amintit importanta infiintarii Camerei Agricole la nivel national, scopul ei fiind ... Read More »

STROESCU: „În loc să importăm soia, am putea produce noi”

La mijlocul acestei săptămâni, în Camera Deputaţilor s-a adus în discuţie ca România să poată cultiva soia, în condiţiile în care la momentul actual, acest produs este importat din SUA, Brazilia și Argentina. Preşedintele Camerei Agricole Naţionale, Cornel Stroescu a participat la discuţiile care au avut un rezultat benefic în privinţa celor care vor să dezvolte astfel de culturi în ţara noastră. “Niciunde în lume nu s-a dovedit ştiinţific că soia n-ar fi benefică omului. Ne lasă să consumăm soia modificată genetic, deci o importăm, dar nu ne lasă să o cultivăm. România este cea mai propice zonă din Europa, ... Read More »

Scroll To Top