duminică , 5 decembrie 2021
NEWS ALERT

Tag Archives: explozie

PERICOL DE EXPLOZIE LA HIDROCENTRALA PF I. UN TRANSFORMATOR A LUAT FOC

LATER EDIT: Pompierii mehedințeni au reușit să lichideze incendiul produs la transformatorul de mare putere din cadrul Hidrocentralei Porțile de Fier I și să elimine pericolul, la aproximativ doua ore de la începerea intervenției. Cinci autospeciale de la Detașamentul ISU din Drobeta Turnu Severin și o alta de la Orșova au ajuns la fața locului. Reprezentanții Ministerului Energiei au anunțat că imediat ce au fost observate flăcările, transformatorul de mare putere a fost decuplat de la sistem. Incendiul a cuprins unul dintre transformatoarele electrice de la intrarea în Sistemul Hidroenergetic Porțile de Fier și s-a manifestat cu flacără deschisă. Fumul ... Read More »

VIDEO: FOC LA O STAȚIE PECO DEZAFECTATĂ DIN DROBETA TURNU SEVERIN

A fost panică joi seara, într-un cartier din Drobeta Turnu Severin. O stație peco dezafectată aflată între blocuri, pe strada Șincai din municipiu, a fost cuprinsă de un incendiu puternic. Copiii s-ar fi jucat cu focul în apropiere, spun locatarii care au ieșit din apartamente imediat ce au simțit miros de fum și au văzut flăcările aproape de locuințele lor. Pompierii au intervenit cu dificultate întrucât au fost nevoiți să țină incendiul sub control până ce stația a fost debranșată de la curentul electric. In orice moment s-ar fi putut produce o explozie și a fost pericol de electrocutare. Flăcările au ... Read More »

DIRECTOR ROMAG PROD: ”O inspirație de hidrogen sulfurat, nu în concentrație foarte mare, te amețește imediat, cazi lat.”

Oprirea necontrolată a instalațiilor de pe platforma Romag Prod, care vehiculează hidrogen sulfurat pentru producerea de apă grea poate avea efecte neurotoxice asupra populației care ar fi obligată să inhaleze substanța deosebit de periculoasă. Potrivit directorului Romag Prod, Ervin Watzlawek, finanțarea de către Guvern a închiderii controlate a instalațiilor unității în care se produce apă grea este absolut necesară, pentru a fi evitat impactul de mediu local și chiar transfrontalier. ” Aceste instalații, fiind incluse în categoria de interes național deosebit nu pot fi oprite oricum. Există proceduri de oprire în regim de avarie, personalul este instruit, știe ce are ... Read More »

O BUTELIE A EXPLODAT ÎNTR-UN APARTAMENT DIN DROBETA TURNU SEVERIN

Un bătrân de 86 de ani, din Turnu Severin, a scăpat joi ca prin minune cu viaţă, în urma exploziei unei butelii în apartamentul în care locuieşte. Incidentul s-a produs în jurul orei 12,35 la etajul 1 al blocului E 3 de pe strada Kiseleff din municipiul Drobeta Turnu Severin. În momentul exploziei în apartament se aflau patru persoane, dar proprietarul, Gheorghe Păcuraru, de 86 de ani, a fost cel mai expus, aflându-se în bucătărie. Un vecin de la etajul 2, care se afla la uşa apartamentului familiei Păcuraru când a explodat butelia, a intervenit rapid până la sosirea echipajelor ... Read More »

Scroll To Top