sâmbătă , 7 decembrie 2019
NEWS ALERT

Tag Archives: premii

SE APROPIE CEL MAI MARE EVENIMENT AL BICILIȘTILOR DIN DROBETA TURNU SEVERIN: SKIRT BIKE 2017, PE 25 IUNIE, DE ZIUA IEI

biciclete

Anul acesta, promenada pe biciclete decorate cu flori, a doamnelor și domnișoarelor îmbrăcate în fuste, Skirt Bike, are loc în data de 25 iunie, organizatorii stabilind și un dress code – ia românească, întrucât evenimentul se desfăşoară de Ziua iei. Defilarea pe străzile din Drobeta Turnu Severin, se va desfășura duminică, 25 iunie 2017, la ora 16:00, punctul de întâlnire fiind Fântâna Cinetică din fața teatrului Theodor Costescu, de unde se va pleca  pe principalele artere rutiere ale orașului. Potrivit organizatorului, Marilena Antonescu, la fel ca în fiecare an, la start, biciclistele vor primi flori, bilete de tombolă și diverse accesorii ... Read More »

CUM AU FOST RECOMPENSATE SINGURELE DOUĂ ELEVE DIN MEHEDINŢI CARE AU LUAT 10 LA EXAMENUL DE BACALAUREAT

Conducerea Colegiului Naţional Pedagogic din Drobeta Turnu Severin le-a premiat marţi, pe cele două eleve ale unităţii de învăţământ care au obţinut nota 10 la examenul de bacalaureat, acestea primind câte 500 de lei şi o diplomă de excelenţă. Tinerele sunt singurele din judeţul Mehedinţi care au obţinut nota 10 la toate probele examenul de bacalaureat. Cele două eleve Mădălina Ruşeţelu şi Mihaela Ramona Cioancă au fost premiate marţi, la Colegiul Naţional Pedagogic din Drobeta Turnu Severin. Directorul unităţii de învăţământ, Alina Teiş le-a înmânat câte o diplomă de excelenţă şi câte un plic în care se aflau 500 de ... Read More »

ANUNȚUL TĂU TE PREMIAZĂ PE DROBETA24.RO

Portalul Drobeta24.ro a lansat un concurs prin intermediul căruia, utilizatorii platformei de anunțuri pot câștiga, fără tragere la sorți. Competiția care vă premiază se desfășoară în perioada 1-31 iulie 2015 și nu presupune costuri de participare. Cum poți participa la concursul Drobeta24.ro? 1.Intra pe www.drobeta24.ro 2. Adauga anuntul tau gratuit si fara cont la linkul : http://drobeta24.ro/item/new sau apasa pe Adauga Anunt Gratuit din dreapta sus 3. Adauga o adresa de email sau un nr-ul de telefon valid pentru a valida premiu si a va contacta pentru ridicarea premiului. 4. Adauga cat mai multe anunturi pentru a avea mai multe sanse de castig! ... Read More »

FIICA PREFECTULUI DE MEHEDINTI SI PRESEDINTELE KLAUS IOHANNIS AU PRIMIT PREMIUL EMINESCU

Preşedintele Klaus Iohannis, dar şi fiica prefectului de Mehedinţi, celebră în Turnu Severin pentru că a participat la emisiunea „Burlacul”, au primit premii la cea de-a 25-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură „Mihai Eminescu”, care are loc zilele acestea la Turnu Severin. La Drobeta Turnu Severin are loc, în perioada 13-15 ianuarie, Festivalul Internaţional de Literatură „Mihai Eminescu”, eveniment ajuns la cea de –a 25-a ediţie. Ieri, în prima zi a festivalului, scriitori locali prezenţi la eveniment au rămas surprinşi să constate că printre premianţi se numără şi Irina Drăghiea, despre care severinenii ştiu doar că este fiica prefectului ... Read More »

ŞASE PREMII OBŢINUTE DE ELEVII COLEGIUL NAŢIONAL „TRAIAN” LA CONCURSUL NAŢIONAL „VIITORII OLIMPICI”

deschidere

Şase elevi ai Colegiului Naţional „Traian” din Drobeta Turnu Severin au obţinut rezultate remarcabile la unul din cele mai importante concursuri naţionale de matematică „Viitorii Olimpici”. Rezultatele acestora plasează colegiul severinean în topul celor mai bune şcoli din România. Iasmina Buşe a adus medialia de aur, iar alţi cinci elevi au obţinut la concursul naţional de matematică „Viitori Olimpici” trei premii trei (Bogdan Grecu, Mara Puiu, Maria Puiu) şi două menţiuni (Vasile Marian Daniel şi Radu Şeitan). „Viitorii Olimpici” este un concurs uriaş, care implică un mare volum de muncă şi se desfăşoară în mai multe etape, în perioada octombrie ... Read More »

Scroll To Top