duminică , 19 august 2018
NEWS ALERT

Tag Archives: prevenire

EDUCAŢIE RUTIERĂ ÎN ŢARA FRUNTAŞĂ ÎN UE LA NUMĂRUL VICTIMELOR PROVENITE DIN ACCIDENTE

politie

Copiii şi adulţii pot participa sâmbătă, la lecții gratuite de educație rutieră, care se vor desfăşura în parcarea hipermarket-ului Kaufland din Drobeta Turnu Severin, acţiunea fiind organizată de United Way România în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Mehedinţi şi cu sprijinul centrului comercial. Astfel de cursuri au loc în același timp în toată țara, sâmbătă, în intervalul 10,00 – 12,00, în parcările a 102 magazine Kaufland, în puncte special amenajate. Potrivit unui comunicat remis de Kaufland,  inițiativa urmărește să crească nivelul de siguranță în trafic, în contexul în care România se află printre primele patru țări din Uniunea Europeană cu cele mai ... Read More »

ATENȚIE, ȘOFERI! TRAFICUL ESTE SUPRAVEGHEAT DE POLIȚIȘTI, DIN ELICOPTER, ÎN MEHEDINȚI

elicopte2

Un elicopter al Ministerului Afacerilor Interne a fost trimis în județul Mehedinți pentru supravegherea circulației rutiere pe drumurile naționale și județene, la sfârșitul acestei săptămâni, neregulile depistate de echipajul care survolează, urmând să fie transmise polițiștilor aflați pe drumurile naționale și județene pentru ca șoferii să fie sancționați. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Mehedinți, Mădălina Viziru, elicopterul MAI supraveghează traficul pe drumurile naționale și județene începând de vineri până duminică după-amiază. Măsura a fost luată urmare a accidentelor foarte grave produse în ultimele săptămâni în județ, în urma cărora un număr de zece persoane au murit. ... Read More »

CE NU TREBUIE SĂ FACĂ ELEVII CA SĂ FIE ÎN SIGURANŢĂ

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, împreună cu polițiști ai Compartimentului Proximitate au desfășurat o serie de activități informativ-preventive în rândul elevilor la Colegiul Tehnic ”Domnul Tudor” din municipiu. Principalele teme abordate cu ocazia întâlnirii au constat în prevenirea comportamentelor deviante și a violențelor în școală, precum și prevenirea infracțiunilor la regimul drogurilor și al traficului de ființe umane. O altă temă abordată a constituit-o promovarea profesiei de polițist, fiind prezentat conținutul campaniei “Și TU poți deveni POLIȚIST”. În continuarea activităților, având în vedere proiectului  “ORA DE NET” ce se defăşoară la nivel național de Poliția Română în ... Read More »

PESTE 60 DE ACŢIUNI DE PREVENIRE, DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTII MEHEDINŢENI ÎN DOUĂ ZILE

politie

Într-o amplă acţiune de prevenire a infracţiunilor în şcoli, poliţiştii mehedinţeni au desfăşurat în ultimele două zile peste 60 de acţiuni pe raza întregului judeţ, oamenii legii având în vedere atât incinta unităţilor de învăţământ cât şi zona adiacentă acestora. Poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii împreună cu Centrul Județean de Resursă Educațională și de Asistență Psihopedagogică, dar şi poliţiştii de proximitate au desfăşurat mai multe acţiuni de prevenire în rândul elevilor din judeţul Mehedinţi, care au fost sfătuiţi să stea departe de consumul de droguri şi de faptele antisociale. La Școala Gimnazială Broșteni, obiectivele acțiunii au constat ... Read More »

A INCEPUT SAPTAMANA PREVENIRII CRIMINALITATII

Poliţia Română demarează, începând de astăzi, până vineri, ,,Săptămâna prevenirii criminalităţii” – o acţiune la nivel naţional în cadrul căreia, poliţiştii mehedințeni desfăşoară o serie de evenimente la numeroase unităţi de învăţământ, asociaţii de proprietari, centre comerciale şi  spaţii de agreement. Anul acesta, în cadrul activităţilor vor fi implicate mai multe instituţii de la nivel local precum Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog, Centrul Judeţean de Resurse şi de Asistenţă Educaţională Mehedinţi, reprezentanţi ai Centrului de Asistenţă a Victimelor Traficului de Persoane din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ziua de 28 ... Read More »

CUM PREVENIM INCENDIILE DE PADURE?

Cadre ale Inspecţiei de prevenire a ISU „Drobeta” au desfăşurat, în zilele de sâmbătă şi duminică, o serie de controale de prevenire şi acţiuni de informare preventivă în zonele de agrement de lângă păduri. Scopul acestor acţiuni este de conştientizare a persoanelor care desfăşoară diverse activităţi în zonele de agrement sau în păduri (culegători de fructe de pădure, ciobani, lucrători forestieri, turişti) privind interdicţia utilizării focului deschis şi a fumatului. Pentru reducerea numărului de incendii produse la vegetaţia uscată de pe terenurile agricole şi la fondul forestier, au fost distribuite, sâmbătă şi duminică, cetăţenilor care se aflau la iarbă verde ... Read More »

DROBETA TURNU SEVERIN, ORASUL CU CELE MAI MULTE INCENDII

DSC01884

Pompierii din cadrul Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Mehedinţi au desfăşurat marţi o campanhie de prevenire a incendiilor în locuinţe, în Drobeta Turnu Severin, municipiul figurând în topul  oraşelor în care s-au produs cele mai multe astfel de incidente. „Având în vedere că municipiul Dr.Tr.Severin se situează în topul localităţilor cu cele mai multe incendii înregistrate în anul 2013, prima acţiune de informare preventivă, din acest an, a fost desfăşurată într-o zonă cu case dintr-un cartier al municipiului. Pentru a informa cetăţenii şi a-i îndruma în ceea ce priveşte respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor pe timpul exploatării coşurilor ... Read More »

POLIŢIA RUTIERĂ MEHEDINŢI ŞI-A SUPLIMENTAT FORŢELE PENTRU EVITAREA ACCIDENTELOR DE CIRCULAŢIE

rutiera

Peste 30 de polițiști de la rutieră, sprijiniți de 60 de polițiști de la ordine publică, se află pe arterele de circulaţie din Mehedinţi pentru prevenirea evenimentelor rutiere grave şi fluidizarea traficului rutier. De sâmbătă, numărul polițiștilor care acționează în traficul rutier va fi suplimentat, în funcție de valorile de trafic, dat fiind faptul că atât județul Mehedinți cât și municipiile reședință sunt tranzitate de cei care și-au petrecut sărbătorile în zonele turistice și de agremement și se întorc la localitățile de domiciliu Serviciul Rutier Mehedinți recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de conducere, fără bruscarea comenzilor vehiculelor, ... Read More »

POMPIERII PREVIN EFECTELE ALUNECĂRILOR DE TEREN. AFLĂ AICI CARE SUNT LOCALITĂŢILE CU RISC RIDICAT DIN MEHEDINŢI

pompieri2

Pompierii mehedinţeni atrag atenţia asupra riscurilor provocate de alunecările de teren, una dintre zonele afectate fiind localitatea Menţii din Faţă, acolo unde în urmă cu şapte ani mai multe locuinţe au fost distruse de alunecările de teren. Localnicii din Menţii din Faţă au simţit că li se mişcă pământul de sub picioare în anul 2006. În urma unei alunecări de teren unele care au fost distruse complet iar oamenii au rămas fără acoperiş deasupra capului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, plutonier Ramona Nistor patru locuinţe au fost complet distruse. „Ca urmare a ... Read More »

POLIŢIŞTII VĂ RECOMANDĂ CÂTEVA REGULI CA SĂ EVITAŢI SITUAŢIILE PERICULOASE

Poliţiştii Biroului  Rutier împreuna  cu Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au desfasurat o actiune  de prevenire a accidentelor  rutiere in rândul minorilor. Acţiunea poliţiştilor mehedinţeni a avut ca scop reducerea victimizării elevilor prin accidente de circulaţie. La Şcoala Gimnaziala nr. 14 din Drobeta Turnu Severin a continuat proiectul “PATRULE SCOLARE” pentru prevenirea accidentelor rutiere în rândul elevilor şi asigurarea unui spaţiu de securitate, prin creşterea gradului de siguranţă a pietonilor. Elevii echipei au dirijat circulaţia autovehiculelor în zonă şi au facilitat traversarea fără riscuri a copiilor, cu ocazia ieşirii de la cursuri. Sub îndrumarea unui cadru didactic şi ... Read More »

Scroll To Top