joi , 27 iulie 2017
NEWS ALERT

TÂNĂR DIN OLT, REŢINUT PENTRU FURTURI ÎN DROBETA TURNU SEVERIN

Un tânăr în vârstă de 29 de ani din judeţul Olt a fost reţinut pentru 24 de ore de către poliţiştii mehedinţeni, după ce ar fi spart două apartamente din Drobeta Turnu Severin, furând bunuri în valoare de 35 000 lei.

politie masinaPotrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţeand e Poliţie Mehedinţi, Nicolae Lohon, individul din judeţul Olt a fost reţinut pe bază de ordonanţă, în cursul zilei de joi, de către poliţiştii de la Serviciul de Investigaţii Criminale, ca fiind principalul suspect în cazul a două furturi produse în apartamente din Drobeta Turnu Severin.

Apartamentele sparte sunt în cartierul Aluniş, pe strada Horaţiu şi respectiv, cartierul Cet, pe strada Cloşani.

Dintr-unul din cele două imobile, tânărul a furat bijuterii, ceasuri şi bunuri în valoare de 25 000 lei, iar din cel de-al doilea, obiecte în valoare de 10 000 lei.

Individul se află în Centrul de Arest Preventiv al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, urmând ca în cursul zilei de vineri să fie prezentat instanţei cu propunerea de arestare preventive pentru 29 de zile pentru acuzaţia de furt calificat.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top