miercuri , 18 octombrie 2017
NEWS ALERT

TRAFIC ÎN CREŞTERE PRIN PUNCTUL DE TRECERE AL FRONTIEREI PORŢILE DE FIER I

În această perioadă, mulţi dintre cetăţenii români rezidenţi în Uniunea Europeană se reîntorc în ţară  pentru a-şi petrece sărbătorile de iarnă, acasă alături de familie. Faptul că distanţa de deplasare până la locurile de destinaţie din România este mult mai scurtă îi determină pe mulţi dintre conaţionali noştri stabiliţi în Italia, Grecia, Spania şi Franţa să intre în România prin Punctul de Trecere Frontierei  Porţile de Fier I.

vama 1

Astfel, comparativ cu săptămâna trecută, la sfârşitul  acestei săptămâni numărul cetăţenilor români  rezidenţi în state membre ale Uniunii Europene care au intrat în ţară prin Punctul de Trecere al Frontierei Porţile de Fier I  tranzitând  Serbia  a crescut cu peste 40%. Dacă în ziua  de 17.12. 2013 au tranzitat P.T.F. Porţile de Fier I  2500 de persoane cu 755 mijloace de transport, în ziua de 21.12.2013 au tranzitat frontiera peste 4000 persoane cu 1200 mijloace de transport şi valorile de trafic se menţin crescute în continuare.

Traficul a crescut şi pe sensul de ieşire din ţară, numărul cetăţenilor români care se deplasează în concedii de odihnă spre ţări ca Grecia, Italia, Muntenegru, Slovenia sau Croaţia crescând cu aproximativ 25%.

„Afluxul mai ridicat de călători anticipat încă de la începutul acestei săptămâni i-a determinat pe poliţiştii de frontieră mehedinţeni să-şi adapteze din mers maniera de lucru, începând cu data de 20.12.2013 asigurându-se  în funcţie de valorile de trafic numărul de poliţişti de frontieră necesar fluidizării traficului.  Poliţiştii de frontieră mehedinţeni îi informează pe  participanţii la traficul transfrontalier că pentru a tranzita Serbia  au posibilitatea de a  alege   şi  Punctul de Trecere a Frontierei Portile de Fier II – Dusanovac situat la 70 de kilometri sud de municipiul Turnu Severin”

a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Mehedinţi.

Pentru evitarea blocajelor în zona Punctului de Trecere a Frontierei Porţile de Fier I se va dispune de conducerea Sectorului Poliţiei de Frontieră Turnu Severin creşterea numărului de  patrule fixe şi mobile.

Poliţiştii de frontieră aduc la cunoştinţa  călătorilor care tranzitează  P.T.F. Porţile de Fier I şi Punctul de Trecere a Frontierei Porţile de Fier II că pentru orice informaţie referitoare la tranzitarea frontierei au la dispoziţie numărul de telefon 021/9590.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top