duminică , 17 decembrie 2017
NEWS ALERT

TUDOR CHIUARIU LA CONFERINŢA TERITORIALĂ A PNL MEHEDINŢI: „Nicio persoană care a încercat să strângă toată puterea în mâinile sale n-a sfârşit prea bine.”

Preşedintele Comisiei Juridice a Senatului, senatorul liberal de Mehedinţi, Tudor Chiuariu, prezent sâmbătă la Conferinţa Teritorială a PNL Mehedinţi le-a cerut liberalilor să fie uniţi declarând că „mai e mult până ce Organizaţia PNL Mehedinţi va ajunge unde îi este locul.”

chiuariu

„Politica este o luptă continuă şi noi bătălii sunt în faţa noastră şi aş prefera să fim mult mai concentraţi pe ceea ce avem noi de făcut decât pe ceea  ce fac partenerii sau adversarii noştri. Pentru că până la urmă nimeni, nicio persoană care a încercat să strângă toată puterea în mâinile sale şi avem destule exemple de la domnul Năstase, de la domnul Băsescu n-a sfârşit prea bine. Aşadar, nu vă lăsaţi înşelaţi de cineva că la un moment dat încearcă să aibă prea multă putere. E doar o chestiune de zile, de săptămâni, de luni pentru că puterea nu este un scop în sine.”, a mai adăugat Chiuariu în faţa liberalilor mehedinţeni.

Totodată, senatorul de Mehedinţi le-a mulţumit celor prezenţi la Conferinţa Teritorială a PNL pentru sprijinul din campania de la alegerile parlamentare, recunoscând că este prima dată când îi regăseşte după alegerile în urma cărora a devenit parlamentar de Mehedinţi. În cadrul discursului susţinut în faţa celor peste 500 de liberali, Tudor Chiuariu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la PSD şi nici la preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, ştiut fiind că la începuturile USL –ului, mai exact în campania electrorală de la parlamentare, aveau o relaţie apropiată. Înţelegem! Scopul scuză mijloacele, iar după un an de guvernare e greu să mai vezi lucrurile roz la colegii de alianţă.  Totuşi, senatorul liberal a simţit nevoia să dea ca exemplu în politică practicile Partidului Democrat Liberal, adăugând că ar trebui urmate şi de Partidul Naţional Liberal.

„Vreau să vă rog să mergeţi printre oameni şi să le explicaţi măsurile luate de miniştrii liberali. Din punctul acesta de vedere, adversarii noştri de la PDL au făcut în mandatul lor de guvernare o treabă foarte bună. Deşi au avut o guvernare dezastruoasă după care n-ar mai fi trebuit să  intre în Parlament au obţinut totuşi 15% şi asta prin comunicare.”, le-a explicat Tudor Chiuariu liberalilor, în contextul în care se apropie alegerile parlamentare şi mai apoi cele prezidenţiale.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top