sâmbătă , 15 august 2020
NEWS ALERT

ULTIMA SCHIMBARE A BACALAUREATULUI DIN 2015

Oficialii Ministerului Educației au anunțat că începând din sesiunea iunie-iulie a examenului de bacalaureat, lucrările scrise vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţin probele.

bacAstfel, un ordin de ministru ar urma să precizeze ca lucrările scrise să fie strânse la nivelul centrului judeţean şi trimise apoi, într-un alt judeţ, cu ajutorul angajaţilor Jandarmeriei, această procedură fiind întâlnită şi la examenul de titularizare a profesorilor.

Noutatea constă şi în faptul că se propune să aibă loc o tragere la sorţi pentru repartizarea lucrărilor, astfel încât să nu se ştie dinainte judeţul unde vor ajunge lucrările pentru a fi corectate.

Examenul de bacalaureat a început în 8 iunie cu probele orale şi de competenţe, iar probele scrise vor începe în data de 29 iunie.

La sesiunea iunie- iulie 2015 a examenului de bacalaureat, în Mehedinţi s-au înscris 2443 de candidaţi. 2086 dintre aceștia sunt din promoția curentă, iar 357 din promoţiile anterioare.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top