vineri , 20 octombrie 2017
NEWS ALERT

UN BĂRBAT, TÂLHĂRIT DE TREI TINERI PE O STRADĂ DIN TURNU SEVERIN

Poliţiştii severineni au identificat în mai puţin de o oră autorii unei tâlhării comise în această dimineaţă pe raza municipiului Drobeta Turnu Severin.

talharie 1

Astăzi, la ora 03.20, G.I., de 42 ani, din comuna Cireșu, judeţul Mehedinţi, a sesizat Poliția municipiului Drobeta Turnu Severin, cu privire la faptul că la ora 03.00, în timp ce se afla pe str.  Dr. Babeș din Turnu Severin, a fost agresat și deposedat de 2 telefoane mobile și un portmoneu în care avea 2 carduri și suma de 250 lei, de către mai multe persoane, a căror identitate nu o cunoaște, după ce în prealabil consumaseră băuturi alcoolice într-un local de pe raza municipiului.

“A fost constituită echipa operativă la nivelul Poliției municipiului Drobeta Turnu Severin din poliţişti ai Biroului de Investigaţii Criminale şi Biroului Ordine Publică, care în urma cercetărilor efectuate, în mai puţin de o oră, au identificat suspecţii infracţiunii ca fiind M.R., de 22 ani, H.R., de 20 ani, ambii din municipiul Drobeta Turnu Severin şi O.I., de 21 ani, din comuna Şimian, judeţul Mehedinţi”, a precizat Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Cei trei tineri s-au ales cu dosar penal pentru tâlhărie.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top