marți , 17 octombrie 2017
NEWS ALERT

UN MORT ŞI DOI RĂNIŢI ÎNTR-UN ACCIDENT PE DN 6, LA LUNCA BANULUI

O persoană a murit şi alte două au fost transportate la spital, în urma unui accident produs duminică seara, pe drumul naţional 6, în judeţul Mehedinţi, circulaţia desfăşurându-se pe un singur sens între Drobeta Turnu Severin şi Craiova, în zona accidentului.

accident ambulanta 1

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, subcomisar Nicolae Lohon, accidentul s-a produs în localitatea Lunca Banului, fiind implicate un autotursim Skoda, o maşina Dacia dar şi un TIR, toate fiind inmatriculate în România.

Potrivit aceleiaşi surse, în urma impactului dintre cele trei autovehicule o persoană a murit, iar alte două au fost rănite, fiind transportate la Spitalul din Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale.

La faţa locului au intervenit pompierii din cadrul Pichetului de Pompieri Strehaia al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi pentru descarcerarea uneia dintre victime.

La ora transmiterii acestei ştiri poliţiştii desfăşoară ancheta la faţa locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul, primele informaţii arătând că a fost vorba despre o depăşire neregulamentară.
Circulaţia pe DN6, între Drobeta Turnu Severin şi Craiova, în apropierea localităţii Lunca Banului se desfăşoară pe un singur sens, până la finalizarea cercetărilor.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top