marți , 17 octombrie 2017
NEWS ALERT

VIDEO UN NOR DE PRAF S-A RIDICAT DE LA TERMOCENTRALA HALÂNGA ŞI A ACOPERIT TOATE SATELE DIN VECINĂTATE

Locuitorii din cinci sate învecinate Termocentralei de la Halânga trăiesc un adevărat coşmar ori de câte ori bate vântul mai puternic. Un nor de praf se ridică din depozitul de cenuşă şi acoperă tot ce întâlneşte în cale.

depozit

Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă după-amiază din cauza vântului puternic.

Localităţile afectate sunt Halânga, Răscoleşti, Dudaşul Cerneţiului, Cerneţi şi Piatra Albă. Locuitorii din satele afectate spun că se tem pentru sănătatea lor din cauza prafului inhalat.

La Termocentrala Halânga a început în urmă cu cinci ani o investiţie de stopare a poluării, care nu a fost însă finalizată nici până acum. Mai mult decât atât, după cum se arată în raportul administratorului judiciar al RAAN, această lucrare “Instalaţia de evacuare în şlam dens a zgurii şi cenuşii” de la Sucursala Romag Termo (Termocentrala de la Halânga) a dus regia pe marginea prăpastiei, fiind consideră o investiţie ineficientă.

Valoarea estimată a acestei lucrări în data de 13.08.2008, când s-a şi aprobat în Guvern, a fost de 172.603.323 lei. “Pe parcursul execuţiei lucrărilor prevăzute în contractul iniţial, pe baza dispoziţiilor de şantier şi a Notelor de constatare încheiate între beneficiar, proiectant şi executant, au fost încheiate mai multe acte adiţionale de lucrări suplimentare care au mărit valoarea la 341.173.334,98 lei fără TVA”, a precizat administratorul judiciar de la RAAN, Ion Tudor.

Se arată aşadar că valoarea lucrării s-a dublat în timp, în condiţiile în care câştigătorul licitaţiei pentru efectuarea instalaţiei, SC Confort SA Timişoara – Hydrosistem Projesct A.S. a obţinut-o cu preţul de 165.381.830 lei în data de 18.02.2009 şi ar fi trebuit să o termine în 36 de luni, adică în luna februarie a anului 2012. Instalaţia este nefinalizată în prezent în condiţiile în care până acum s-au facturat şi acceptat la plată lucrări în valoare de 274.417.361 lei fără TVA. Aşa se face că vor fi necesare lucrări suplimentare pentru finalizarea investiţiei şi o nouă decalare a termenului de predare, dar şi un nou executant, deoarece Confort S.A. Timişoara a intrat în procedura de faliment, iar patronul firmei, Georgică Cornu, supranumit şi „Regel asfaltului din Banat” este cercetat pentru că ar fi prejudiciat statul cu aproximativ 60 de milioane de lei.

Corina Macavei

 

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top