miercuri , 26 ianuarie 2022
NEWS ALERT

UNDE DORM STELIŞTII ÎN CELE DOUĂ NOPŢI ÎN CARE RĂMÂN LA SEVERIN

autocar1PANDURII – STEAUA, CU CASA ÎNCHISĂ. PUŢINI FANI LA SOSIREA STELIŞTILOR LA SEVERIN.

Pandurii  Steaua se va juca cu casa închisă la Tr. Severin, unde în primele şapte ore de la punerea în vânzare a tichetelor, aproape 8000 de oameni şi-au cumpărat bilete la disputa de mâine seară. Mirel Rădoi va conduce campioana de pe bancă, exact în oraşul în care s-a născut şi din care a plecat apoi în fotbalul mare. Oamenii au recunoscut că vin la meci pentru Steaua şi pentru antrenorul ei, dar şi Pandurii au suporterii lor.

Biletele la Pandurii – Steaua se vând ca pâinea caldă. Deşi joacă în deplasare, Steliştii vor fi ca acasă la Tr. Severin. Cu Mirel Rădoi la timonă, campionii vor avea o susţinere şi mai mare.

La derby-ul de la Tr. Severin vor lua parte şi câţiva turişti englezi din Londra. Suporteri ai lui Crystall Palace, tinerii nu ştiu nimic despre Steaua şi nici măcar despre disputele ei cu Chelsea din UEFA Europa League.

STELIŞTII AU FOST AŞTEPTAŢI CU OCHII ÎN LACRIMI LA SEVERIN

Steliştii vor dormi în cele două nopţi în care rămân la Drobeta-Turnu-Severin la Hotelul Corona de pe B-dul Tudor Vladimirescu, peste drum de restaurantul Tratoria. Se pare că Mirel Rădoi a programat şi un antrenament, duminică dimineaţă, după partida cu Pandurii, pe Stadionul Termo.

Steaua a ajuns la Drobeta-Turnu Severin. Stafful tehnic şi jucătorii au fost „scumpi” la vorbă, dar şi la poze cu fanii. Nici Mirel Rădoi nu a vrut să vorbească cu presa, dar a mers să facă o poză cu doi copii, dar şi un selfie cu câţiva prieteni vechi. Emoţiile l-au coplesit pe unul dintre prichindeii cu care s-a pozat Rădoi şi acesta a plâns de bucurie la vederea idolilor. La debarcarea steliştilor la Turnu Severin s-a întâmplat să fie şi o rivală din tabăra dinamovistă. Lorena, fiica fostului antrenor al câinilor, Flavius Stoican, i-a urat succes lui Mirel Rădoi în cariera de antrenor.

Cu lacrimi în ochi. Aşa şi-a aşteptat un puşti idolii la Turnu Severin. Copilul s-a bucurat, nevoie mare, când Mirel Rădoi a acceptat să facă o poză  cu el. La venirea steliştilor la Severin nu au fost mulţi fani, însă printre ei s-a nimerit să fie o dinamovistă. Lorena, fiica lui Flavius Stoican, a mers la cumpărături cu mama sa chiar lângă hotelul unde sunt cazaţi steliştii.

La Tr. Severin nu a făcut deplasarea Gabriel Tamaş, lăsat în Capitală după ce a lipsit nemotivat de la antrenamentul de vineri dimineaţa.

Steaua – Pandurii  se joacă sâmbătă seară de la ora 21.00 pe Muncipalul din Tr. Severin, déjà pregătit pentru dispută.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top