joi , 21 septembrie 2017
NEWS ALERT

UNDE NE BĂLĂCIM CA SĂ PUTEM SCĂPA DE CANICULĂ

Ştrandul termal din car­ti­e­rul severinean Schela Cladovei şi-a deschis porţile la acelaşi tarif de intrare ca anul trecut şi în condiţii maxime de igienă. Este de altfel singurul ştrand deschis până la această oră în Drobeta Turnu Severin, plaja “Drobeta” amenajată pe malul Dunării fiind închisă.

STRAND SCHELA

Şi din câte se pare sunt şanse foarte mici ca Plaja “Drobeta” să mai fie deschisă în acest sezon întrucât pagubele pricinuite anul trecut de o furtună puternică au fost însemnate, iar administratorul nu mai doreşte să investească bani aici. Ştrandul termal aparţine Primăriei Drobeta-Turnu-Severin, iar preţurile de la intrare sunt aceleaşi: 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru pensionari, elevi şi studenţi.

marius screciu„Preţul biletelor de intrare la ştrandul termal de la Schela Cladovei a rămas neschimbat. Am preferat să lăsăm prţeurile la acelaşi nivel ca cel de anul trecut, pentru ca severineanul, şi aşa afectat de scăderea veniturilor sau de şomaj, să aibă posibilitatea să se recreeze în condiţii acceptabile”

a precizat Marius Screciu, viceprimarul municipiului Turnu Severin.

Apa din ştrandul de la Schela Cladovei este balneară, con­centrată, sulfuroasă, iodurată şi clorurată şi se schimbă săptămânal. Cei care calcă pragul acestui ştrand sunt informaţi încă de la intrare despre indicaţiile terapeutice ale apei sulufuroase: boli reumatismale, boli posttraumatice, stări alergice, afecţiuni ale sistemului nervos, spondiloze lombar-cervicale.

Viceprimarul Marius Screciu spune că în curând va fi adus şi nămol din staţiunea balneară mehedinţeană Bala, astfel că cei care doresc pot să facă tratamente cu nămol. Ştrandul este deschis zilnic între orele 8,30 şi 20,00, iar în incinta lui pe lângă bazine se află chioşcuri cu bere, sucuri şi dulciuri. Pentru copiii este amenajat un bazin separat.

Cei care vor să facă plajă se pot întinde la soare pe nisipul fin adus special în acest sens. „Ţinem foarte mult la cu­răţenia ştrandului şi la schim­barea apei pentru prevenirea evenimentelor nedorite. Pen­tru resturi menajere avem coşuri şi pubele, iar nisipul fin este numai bun pentru cei care vin la plajă. Apa are con­cen­traţie sulfuroasă, iodurată şi clorurată şi este binecunoscut faptul că are efecte tămă­duitoare asupra organismului. N-am avut evenimente ne­fericite niciodată şi sper să nu avem. Tarifele sunt aceleaşi, nu s-au modificat. Este vorba de 5 lei pentru adulţi şi 3 lei pentru pensionari, studenţi şi elevi”, a declarat admi­nistratorul ştran­dului.

STRAND SCHELA 1

La  ştrandul de la Schela Cla­dovei vin persoane de toate vârstele. Toţi au auzit că este bine să te scalzi în apa „sulfuroasă” deoarece are efecte benefice pentru organism. „Chiar dacă atunci când ieşi din apă miroase a sulf după tine, te poţi duce la duşuri şi scapi de miros. Eu m-am simţit foarte bine în această apă cu sulf şi aici am venit şi voi veni ori de câte ori am ocazia”, spune un tânăr din Drobeta-Turnu-Severin. Pentru cei care apa sulfuroasă de la ştrandul termal este contraindicată au ca variantă piscinele pensiunilor din Clisura Dunării, ştrandurile de la Băile Hercualne ori soluţia cea mai ieftină … scăldatul în Dunăre.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top