duminică , 26 ianuarie 2020
NEWS ALERT

UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA ARE CENTRU DE ÎNSCRIERE ȘI ADMITERE JUDEȚEAN, LA DROBETA – TURNU SEVERIN

Peste două mii de locuri bugetate are Universitatea de Vest din Timișoara pentru acest an și alte patru mii cu taxă la cele 76 de specializări, instituția organizând un centru de înscriere și admitere în Drobeta – Turnu Severin în perioada 10 – 28 iulie.

universitatea-de-vestPotrivit unei informări a Universității de Vest din Timișoara, 2067 locuri bugetate și alte 4000 în regim cu taxă sunt scoase la concurs, în acest an. Pentru admiterea 2017, UVT a pregătit facilități privind cazarea candidaților, înscrierea cât mai aproape de casă, dar și pentru elevii cu rezultate deosebite la concursurile naționale și internaționale. Astfel, instituția va organiza în acest an centru de înscriere și admitere în Drobeta – Turnu Severin, la Colegiul Național „GHEORGHE ȚIȚEICA”, str. Crișan, nr. 50, în perioada 11-14 iulie 2017.

Oferta Universității pentru absolvenții de liceu constă în 76 de specializări de licență, în 11 facultăți: Arte și Design; Chimie, Biologie, Geografie; Drept; Economie și de Administrare a Afacerilor; Educație Fizică și Sport; Fizică; Litere, Istorie și Teologie; Matematică și Informatică; Muzică și Teatru; Sociologie și Psihologie; Științe Politice, Filosofie și Științe ale Comunicării.

Ofertă educațională a UVT este adaptată la nevoile absolvenților de liceu și ale pieței muncii. Programele educaționale sunt gândite a oferi acele competențe de care tinerii au nevoie în a-și găsi cât mai repede de lucru după finalizarea studiilor. În plus, pachetul de facilități creat pentru admiterea din acest an răspunde nevoilor multor candidați. Ne-am dorit ca prima lor experiență cu Universitatea să fie cât mai plăcută, fiind un semn al implicării pozitive de care dăm dovadă față de membrii comunității noastre”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Gabriel Pirtea.

Absolvenții de liceu care se vor înscrie la Universitatea de Vest din Timișoara în cadrul sesiunii de admitere 2017 vor putea solicita alocarea unui loc de cazare gratuit pentru o perioadă de trei zile. Instituția oferă această facilitate pe perioada admiterii la ciclul licență.

Trebuie spus că participanții la olimpiadele naționale care au obținut distincții (premiile I, II, III, mențiuni) au posibilitatea să ocupe locuri fără taxă în cadrul facultăților Universității. În plus, acestora le sunt acordate următoarele facilități (menționăm doar câteva dintre ele): bursă în valoare de 800 lei/lună; integrarea în cele mai bune proiecte/centre de cercetare ale UVT; asigurarea costurilor de transport și cazare pentru participări cu lucrări la conferințe naționale/internaționale; cazarea gratuită în căminele Universității.

Pentru detalii despre centrele județene și despre procesul de admitere, cei interesați își pot trimite întrebările pe adresa de email admitere@e-uvt.ro sau pe acest grup de Facebook: https://goo.gl/tGWjE3 . Admiterea la Universitatea de Vest din Timișoara va avea loc în perioada 10 – 28 iulie.

FOTO:pressalert.ro

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top