sâmbătă , 21 iulie 2018
NEWS ALERT

VÂRSTNICII PRIMESC PACHETE CU ALIMENTE DE ZIUA LOR PRIN DOS, CA SĂ NU SE MAI ÎNCAIERE

Ca să nu mai păţească la fel ca anul trecut, când după Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice a fost nevoie să fie schimbate geamurile de la Casa Tineretului întrucât pensionarii s-au îmbulzit, s-au călcat în picioare, iar uşile au fost vandalizate, autorităţile locale au decis ca anul acesta pachetele cu alimente pentru pensionari să se distribuie mai puţin transparent, dar poate mai civilizat, prin intermediul preşedinţilor asociaţiilor de pensionari din judeţ.

_DSC0505Astfel, de 1 octombrie, puţin peste 200 de vârstnici au participat la Casa Tineretului la un spectacol de muzică populară şi o slujbă religioasă susţinută de un sobor de preoţi din cadrul Episcopiei Severinului şi Strehaiei penbtru pomenirea celor care au decedat în ultimii ani. Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Mehedinţi, Ioan Pană, pachetele de alimente le vor primi zilele următoare, întrucât abia marţi au fost distribuite către asociaţiile pensionarilor.

ioan pana„Nu s-au mai împărţit toate odată deoarece ştim ce s-a întâmplat anul trecut în acest edificiu (n.r Casa Tineretului) s-au spart geamurile la intrare. Ştim ce s-a întâmplat acum doi ani la Polivalentă. Erau 2000 de pachete şi 500 de oameni la uşă, îmbulzeală, urlete, ţipete. Aşa a stabilit administraţia locală. Cele o mie de pachete au fost distribuite: 200 lui Romică Poredescu, 200 doamnei Motorga, 200 lui Sanfiroiu la pensionarii CFR, 200 la CAR-ul de pe Strada Mare şi 200 la cele opt organizaţii de pensionari care ţin aproape de preşedintele Consiliului Judeţean, adică de mine.”, a explicat generalul de brigadă în rezervă Ioan Pană.

Cele o mie de pachete pregătite de Consiliul Judeţean Mehedinţi şi Primăria Drobeta Turnu Severin conţin produse alimentare: zahăr, ulei, orez, paste făinoase.

Nemulţumirea pensionarilor este că anul acesta pachetele cu alimente sunt la jumătate faţă de acum doi ani şi mai puţine decât anul trecut. Ca să îi împace pe cei care nu vor apuca, potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean al Persoanelor Vârstnice Mehedinţi, Ioan Pană, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi şi primarul municipiului Drobeta Turnu Severin ar fi promis că de Crăciun vor primi şi ele, motiv pentru care de ziua lor, sursa citată le-a urat sănătate şi „să fie răbdători”.

„Anul trecut au fost mai multe, 1500, acum doi ani au fost 2000, dar preşededintele Consiliului Judeţean Mehedinţi şi primarul Drobeta Turnu Severin s-au angajat în faţa celor cinci reprezentanţi care am fost prezenţi  (la întâlnirea în care s-a stabilit modul de împărţire a pachetelor) că de Crăciun ambele persoane vor pune la dispoziţia fiecărui pensionar a unui pachet cu produse alimentare. Ce conţine acest pachet, nu pot să vă spun. Principal este să aşteptăm Crăciunul, să fim sănătoşi până atunci noi şi cei care ni le pun la dispoziţie. Urez tuturor pensionarilor multă sănătate şi să fie răbdători! Cu răbdarea trecem multe hop-uri”, a mai declarat Ioan Pană.

În 1991 Organizaţia Naţiunilor Unite a stabilit ca 1 octombrie să fie Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice. În Mehedinţi sunt 14 organizaţii de pensionari. Aproape toate au organizat seri festive de 1 octombrie, restaurantele din Drobeta Turnu Severin fiind rezervate în majoritate marţi seara pentru vârstnici.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top