miercuri , 8 decembrie 2021
NEWS ALERT

VENIŢI DE LUAŢI LUMINĂ! PREOŢII VOR VESTI SFÂNTA ÎNVIERE A DOMNULUI ÎN TOATE BISERICILE DIN DROBETA-TURNU-SEVERIN

REDACŢIA MH ALERT VĂ UREAZĂ SĂ AVEŢI PARTE DE SĂRBĂTORI PASCALE LINŞITITE!Invierea

La Catredrala Episcopală din oraşul nostru, Sfânta Liturgie de Învierea Domnului va fi rostită chiar de Episcopul Severinului şi Strehaiei, preasfinţitul Nicodim. Lumina Învierii va fi adusă chiar din oraşul Sfânt, cetatea de scaun a creştinismului, Ierusalimul.

Veniţi de luaţi Lumină! Este chemarea întregii lumi creştin-ortodoxe, rostită în această noapte sfântă şi în fiecare biserică din Drobeta-Turnu-Severin. Cu sufletele curate, enoriaşii sunt chemaţi să celebreze cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, Învierea Domnului Iisus Hristos. Paştile sunt sărbătoarea iubirii, a iertării, dar mai ales a ridicării omului din înturericul păcatului. Asemeni Lui Iisus Hristos, care deşi biciuit, batjocorit şi scuipat a strigat „Iartă-i Doamne că nu ştiu ce fac”, să învăţăm, deci, şi noi să aducem iertarea în sufletele noastre şi să oferim iubire, înţelegere şi dărnicie celor aflaţi în nevoinţă. „Cred Doamne, ajută necredinţei mele” şi „Dăruind vei dobândi” sunt două dintre cele mai frumoase şi mai profunde rostiri creştine spuse vreodată. Într-o lume care ne încearcă atât de mult şi parcă mai greu ca niciodată, fie ca această Sfântă Noapte a Învierii să aducă în sufletele noastre pacea, Lumina Credinţei şi înnoirea.

În acest demers de purificare sufletească, ne va fi alături la Catedrala Episcopală din Drobeta-Turnu-Severin, Preasfinţitul Nicodim, episcopul Severinului şi Strehaiei. Slujba de înviere va începe de la ora 23.30, pentru ca la ora 0.00, Preasfinţitul Nicodim să rostească chemarea „Veniţi de luaţi Lumină”! Şi de această dată Sfânta Lumină a Învierii va fi adusă de la Ierusalim. Procesiunea va continua cu Sfânta Liturgie, în cadrul căreia este citită Sfânta Evanghelie de la Liturghia Sâmbetei celei Mari, din Sfânta Evanghelie după Matei XXVIII.

La sfâşitul Sfintei Liturghii, credicioşii vor primi pâinea sfinţită care poartă în popor numele de Paşte, adică vor putea gusta din Trupul Domnului Iisus Hristos.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top