vineri , 13 decembrie 2019
NEWS ALERT

VERDICT DE INCOMPATIBILITATE PENTRU ADRIAN DUICU

Inalta Curte de Casație și Justiție a dat verdict de incompatibilitate în cazul lui Adrian Duicu, acesta urmând să renunțe la funcția de președinte al Consiliului Județean Mehedinți, din care este, de altfel, suspendat de când a fost trimis în judecată pentru corupție.

adrian_duicuÎn 9 mai 2012, Adrian Duicu a fost găsit incompatibil de ANI î De atunci a început un proces în instanță, Adrian Duicu fiind cel care a încercat să obțină o decizie favorabilă lui. A încercat chiar să strămute procesul în speranța că va avea câștig.

În urma deciziei definitive de incompatibilitate pe care Înalta Curte de Casație și Justiție a dat-o marți, Adrian Duicu își ia adio de la funcția de președinte al CJ Mehedinți. În mod normal ar trebui organizate alegeri anticipate.

ANI a arătat la vremea respectivă că Ioan Adrian Duicu, în vcalitate de consilier județean, a participat la deliberarea şi adoptarea unei hotărâri a Consiliului Judeţean Mehedinţi, din 28 octombrie 2008, prin care a fost aprobată închirierea unui teren, în suprafaţă de 250 de metri pătraţi situat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta-Turnu Severin către SC Romrad-RMN SRL, precum şi a unei hotărâri din 31 august 2009, privind vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiu către aceeaşi societate, în condiţiile în care el era asociat în cadrul firmei.Ioan Adrian Duicu era la vremea respectivă atât consilier judeţean în CJ Mehedinţi şi asociat în cadrul SC Romrad-RMN SRL.

Practic ANI l-a declarat incompatibil după ce firma deţinută atunci de Adrian Duicu, S.C. ROMRAD-R.M.N. S.R.L., a semnat un contract de prestări servicii medicale în valoare de 65 000 de lei cu Spitalul Judeţean, unitate administrată de Consiliul Judeţean.

Preşedintele suspendat  al  Consiliului Judeţean Mehedinţi a fost trimis în judecată, în iulie 2014, de către DNA. Duicu, arestat preventiv iniţial, este acuzat de procurori că a comis mai multe infracţiuni de corupţie.

Adrian Duicu se află la ora actaulă, în arest la domiciliu.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top