duminică , 24 septembrie 2017
NEWS ALERT

VETERANUL DE RĂZBOI TITU STOICHECI A FOST SĂRBĂTORIT DE JANDARMI LA ÎMPLINIREA VÂRSTEI DE 103 ANI

Generalul de brigadă în retragere Titu Stoicheci a împlinit joi 103 ani, ocazie cu care a fost felicitat de mai tinerii colegi din Jandarmeria mehedinţeană, care au ţinut să-i fie alături la această aniversare.

generalul 1

Generalul trăieşte într-o căsută modestă din satul mehedinţean Marman, o localitate despre care se spune că nemţii nu au găsit-o în timpul celui de-al doilea război mondial. Îmbrăcat în haină militară, ca un adevărat jandarm, ne întâmpină cu un zâmbet larg, bucuros că poate împărtăşi din experienţa sa colegilor din Jandarmerie şi jurnaliştilor. „Sper că s-ar putea întâmpla să mai cârpesc un an, astăzi am împlinit 103 ani şi am încălecat pe 104, sper să-l mai ameţesc şi pe ăsta”, ne spune Titu Stoicheci. Îi priveşte cu drag pe musafiri, pe mai tinerii colegi din Jandermeria mehedinţeană şi îşi exprimă regretul că nu îi poate vizita. Când este întrebat care este secretul longevităţii sale, generalul de brigadă mărturiseşte că acesta este „greu de definit”.

 „Secretul nu se poate spune, nu că nu vreau, dar e greu de definit. Ca să ajungi aici măsurile trebuie luate din copilărie. În viaţa mea eu nu am băut nimic, absolut nimic, nu am fumat şi gustul cafelei nu îl cunosc. Sănătatea chiar dacă o ai de la natură, trebuie să o ajuţi, că nu se poate altfel”

spune Titu Stoicheci.

generalul 2

Despre jandarmeria de astăzi, generalul de brigadă spune că „nu are libertate de acţiune”, deşi este pregătită din punct de vedere teoretic.

„Jandarmeria şi Poliţia sunt temelia de bază a unui stat, de granit sau de chirpici. Un stat care are o jandarmerie sau o poliţie puternică este un stat sigur, sunt cele două instituţii care asigură ordinea şi paza, sarcina e grea. Am impresia că Jandarmeria de acum nu mai are libertatea de acţiune, e pregătită din punct de vedere teoretic, dar e oprită de a face acţiuni aşa cum trebuie. În orice instituţie contează organizarea, dotarea, controlul cât mai regulat, îndrumarea şi constrângerea, care este mama succesului. A nu se confunda constrângerea cu dictatura, sunt partizanul constrângerii acolo unde nu merge treaba”, spune Titu Stoicheci.

La sfârşitul anului trecut, prin decret prezidenţial, Titu Stoicheci a fost avansat la gradul de general de brigadă, în retragere. Noile grade militare nu i-au adus însă niciun ban în plus la pensia mult prea modestă pe care o primeşte. Practic, ca veteran de război, ca unul din puţinii supravieţuitori ai bătăliei de la Stalingrad, considerată cea mai sângeroasă și mai mare bătălie din istoria omenirii, este „recompensat” de statul român cu suma de … 280 de lei. Pentru activitatea pe care a desfăşurat-o în învăţământ, Titu Stoicheci primeşte o pensie de 900 de lei.

 „Este foarte puţin pentru că în afară de munca depusă în învăţământ şi faptul că mulţi ani i-a petrecut în ginereleteatrul de operaţiuni în al doilea război mondial, 280 de lei este, vorba lui, o pensie de gunoier. Este un tip care nu a cedat presiunilor nimănui, a avut o stare de spirit care ne-a determinat pe noi copiii să-l apreciem”

spune Toni Chiriac, ginerele generalului.

„Este de o inteligenţă extraordinară, ţine minte toate trupele, toţi generalii, toţi combatanţii. A fost omul care a parcurs pe jos mii de kilometri datorită robusteţii şi tenaticităţii pe care a avut-o. În stepa rusească a mers 4000 de kiloemtri pe jos, deşi din bocanţi îi mai rămâseseră doar feţele şi şireturile. A fost un om corect, foarte disciplinat, punctual, un exemplu pentru judeţul Mehedinţi şi chiar pentru România”, spune Valentin Ghighilicea, care i-a fost elev generalului la şcoala din Zegaia.

Generalul de brigadă în retragere Titu  Stoicheci s-a născut în comuna mehedinţeană Husnicioara, pe  data de 9 ianuarie 1911. După Şcoala Normală de Invăţători din Drobeta Turnu Severin,  a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie de la Ploieşti pe care a absolvit-o în anul 1933, iar în anul 1936 a fost avansat la gradul de sublocotenent.  Între anii 1936-1939 a pus condeiul în mâna elevilor de la Şcoala Zegaia din judeţul Mehedinţi. În anul 1939 a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Dolj, iar în anul 1941 a fost trimis pe frontul de la Odessa. La Stalingrad a fost cea mai grea încleştare din cel de-al doilea război mondial, când a stat adesea cu moartea în faţă fără însă a pune în balanţă sacrificiul vieţii. În anul 1942 s-a întors de pe front, iar în luna martie din anul 1943 a fost avansat la gradul de locotenent şi lăsat la vatră. În luna septembrie a aceluiaşi an a fost concentrat în cadrul Legiunii de Jandarmi Gorj având diferite etape de concentrare şi desconcentrare, până în anul 1947, când a fost avansat pentru rezultate excepţionale la gradul de căpitan şi trecut în rezervă. În perioada următoare şi-a continuat profesia de  învăţător la Şcoala de la Zegaia, unde a fost director până în anul 1971, când a ieşit la pensie. Între anii 1991-1995 a fost avansat la gradul de  maior şi respectiv locotenent colonel, iar în anul 2008, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, veteranul de război Titu Stoicheci a primit gradul de colonel în retragere.

Corina Macavei

 

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top