marți , 21 noiembrie 2017
NEWS ALERT

VICTIMELE UNEI REGII CĂPUŞATE, CARE NU-ŞI PLĂTEŞTE MUNCITORII

Un bărbat a murit, iar o femeie a suferit un atac de panică, în timpul serviciului, în decursul a 24 de ore, ambii desfăşurându-şi activitatea în cadrul Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN), rudele punând decesul bărbatului pe fondul faptului că nu a primit salariul, acesta fiind singurul întreţinător al familiei.

termocentrala

Inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean Teritorial de Muncă Mehedinţi, Nicea Mergeani a declarat vineri că instituţia derulează o anchetă în cazul unui bărbat în vârstă de 51 de ani, care a decedat joi pe platforma Romag Termo a RAAN.

„Un salariat al unei societăţi comerciale detaşat pe platforma Romag Termo a fost găsit de colegii săi prăbuşit pe o alee din incinta unităţii. Cazul se află în cercetare. Acesta suferea de afecţiuni cardiace.”, a declarat Mergeani.

Bărbatul a fost transportat la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, unde a fost resuscitat, dar medicii au declarat în cele din urmă decesul, declarând că acesta fusese adus în stop cardiorespirator.

Unul dintre colegii de muncă al lui Dan Constantinescu, de altfel printre puţinii care a venit să acorde sprijin familiei îndurerate Dumitru Stănciulescu a declarat vineri că bărbatul s-a prăbuşit la pământ după ce joi dimineaţa mai mulţi angajaţi ai firmei TehnoStar, firmă care se află în contract cu RAAN, au întrerupt lucrul şi au încercat să discute cu liderii de sindicat problema salariilor neachitate de aproximativ două luni.

POZE MORT_17

„ Ieri, (n.r.joi) am avut un conflict de muncă care a fost cât de cât organizat, am discutat cu liderul de sindicat, ne-a promis că se va rezolva în limita posibilităţilor. Lui cred că i-a venit rău, de acolo a plecat în instalaţie şi apoi am auzit Ambulanţa întreprinderii că l-a luat de acolo, dar a plecat mai mult mort. Noi primim banii parcă am fi la cules de corcoduşe, cel mai mare salariu la noi este 1060 de lei după 28 de ani de vechime. Ne-au spus că nu au bani că nu încasează. Pentru faptul că tot ne amână, că vă dau azi, că vă dau mâine cred că s-a ajuns în situaţia aceasta. El era supărat că este singurul întreţinător al familiei: două fete şi soţia care este diabetică.”, a explicat colegul de serviciu.

La rândul său, o rudă a bărbatului decedat a declarat că în ultimele zile era descumpănit din cauza problemelor financiare pe care le avea şi nu reuşea să le rezolve. Bărbatul avea nevoie de bani şi pentru tratamentul soţiei, bolnavă de diabet, iar salariul nu îl primise de două luni.

„L-au luat mai mult mort de acolo. Era singurul întreţinător al familiei. De asta s-a întîmplat, asta a fost cauza morţii lui”, a spus cumnatul victimei.

Bărbatul lucrase timp de 25 de ani la societatea respectivă, care se ocupă cu întreţinerea instalaţiilor pe platforma Romag Termo, iar firma nu a acordat familiei nici măcar un ajutor de înmormântare.

POZE MORT_12

„În afară de colegii de muncă nimeni nu a sunat din întreprinderea asta ce mama sfântului este. Să întrebe măcar dacă aveţi bani pentru înmormântare. Am pus mână de la mână fraţii ca să-l înmormântăm că n-aveeau nici bani de pâine în casă. Şi cumnata mea bolnavă de diabet şi de inimă nici nu am vrut să o anunţăm ce s-a întâmplat.”, a spus sora victimei Victoria Drăghici.

În cursul zilei de vineri, medicii din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Mehedinţi au acordat îngrijiri medicale unei femei în vârstă de 45 de ani, căreia i s-a făcut rău la locul de muncă, în clădirea RAAN.

Medicul Minodora Popescu din cadrul SJA Mehedinţi a declarat că femeia a suferit un atac de panică, a primit îngrijiri, dar a fost lăsată la locul de muncă, adăugând că astfel de probleme de sănătate sunt o urmare a stresului.

Femeia lucrează de asemenea la o societate aflată în relaţii contractuale cu RAAN.

Contactat de mhalert.ro, purtătorul de cuvânt al RAAN, Carmen Stănescu a declarat că nu poate furniza informaţii cu privire la plata salariilor către furnizorii de servicii ai RAAN, adăugând că regretă decesul bărbatului şi problemele de sănătate ale femeii care a leşinat vineri la serviciu. Stănescu a spus că nu sunt singurii angajaţi care au problem de sănătate pe fondul situaţiei dificile de la locul de muncă.

RAAN se află într-un process de reorganizare, fiind aşteptată o hotărâre de Guvern care să anunţe disponibilizările care se vor face şi forma sub care va funcţiona regia, care are datorii de peste 800 000 000 de lei, către furnizorii de servicii, furnizorii de cărbune, dar şi la utilităţi.

Surse din interiroul Regiei au declarat vineri pentru mhalert.ro că în această perioadă, corpul de control al Ministerului  Economiei desfăşoară verificări la Regia din Drobeta Turnu Severin. Ce va găsi Corpul de Control, nu ştim. Probabil alte dovezi că unitatea a fost căpuşată. De altfel această formă de a ţine oamenii angajaţi pe diverse societăţi, al căror şef nu se cunoaşte cu certitudine este o metodă a Regiei de a plăti muncitorii cu salarii mici pe care le achită când vor.

Corpul de Control care a venit cum a găsit un angajat mai puţin la Regie, răpus cel mai probabil de problemele sociale şi disperarea că nu-şi poate întreţine soţia şi fetiţa. Nu va găsi cel mai probabil niciun răspuns cu privire la cine, când şi cum a fost căpuşată Regia. O ştim şi noi, însă fără să ne răspundă cineva. Vilele şi maşinile de lux ai tuturor directorilor care s-au perindat de-a lungul timpului la RAAN sunt dovada prosperităţii lor, la polul opus fiind familia Constantinescu, cea care a rămas şi fără unicul întreţinător, care aducea în casă o mie de lei.

Oana Mitu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top