vineri , 22 septembrie 2017
NEWS ALERT

VIDEO PROASTĂ ORGANIZARE DE ZILELE SEVERINULUI. COMERCIANŢII ÎŞI IAU APĂ DE LA UN HIDRANT, IAR PETRECĂREŢII URINEAZĂ PE PEREŢII BLOCURILOR

Bătaie de joc la adresa severinenilor care locuiesc pe aleea Corneliu Săvoiu din Drobeta Turnu Severin. Primăria municipiului nu a luat în calcul să aducă suficiente toalete portabile, astfel că foarte mulţi severineni care participă la Zilele Severinului urinează pe pereţii imobilelor şi chiar în scara blocurilor spre indignarea locatarilor.

deschidere

Severinenii care locuiesc în apropierea cimitirului ortodox sunt revoltaţi de proasta organizare a Zilelor Severinului. Plătesc impozite şi taxe la bugetul local şi au pretenţia de a fi trataţi cu respect de către edilii oraşului. Deşi avea la dispoziţie alte câteva locaţii potrivite pentru o petrecere de Zilele Severinului, Primăria oraşului a decis ca zecile de comercianţi cu bere şi mici să-şi instaleze corturile de o parte şi alta a bulevardului I.C. Brătianu, chiar în vecinătatea cimitirului ortodox.

S-a blocat circulaţia pentru câteva zile pe această arteră importantă a oraşului, se încalcă normele creştine având în vedere că în vecinătate este un cimitir ortodox, se disturbă liniştea locatarilor, dar toate acestea nu au contat pentru edilii Severinului.

De exemplu, în parcarea de pe aleea Corneliu Săvoiu sunt instalate doar două toalete portabile, total insuficiente la miile de oameni care se perindă în zonă.  Cum sâmbătă seara, în aceste toalete nu se mai putea intra din cauza mizeriei, petrecăreţii, după mai multe pahare de bere, urinau pe unde apucau, printre autoturisme, prin tufişiri, pe pereţii blocurilor şi în interiorul scărilor.

„Peste tot miroase numai a urină. Dacă nu eşti atent poţi să calci pe fecale. De ce Primăria nu a instalat mai multe toalete?”, spune un locatar din zonă. „Ce au avut în cap cei de la primărie când au decis să monteze corturile pe strada aceasta? Chiar li se pare o locaţie potrivită? Să le fie ruşine, nu au pic de respect faţă de cetăţenii care plătesc impozite”, a spus un alt domn, la fel de revoltat.

La fel de supărat este şi un comerciant de popcorn, care a avut ghinionul să-şi întindă taraba chiar în apropierea celor două toalete. Din cauza mirosului puternic de urină este ocolit de clienţi, care nu se opresc în faţa tarabei lui.

Şi în toată această mizerie generală, mai trebuie spus că zecile de comercianţi care şi-au întins corturile în zonă au o singură sursă de apă, mai exact un hidrant folosit de locatari pentru udatul grădinilor. Tarabagii vin şi iau apă cu bidoanele, iar alţii mai tupeişti îşi spală vesela la hidrant. Aviz inspectorilor de la Protecţia Consumatorilor şi Direcţia Sanitar Veterinară care ar trebui să-şi facă simţită prezenţa în zonă.

Corina Macavei

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top