sâmbătă , 22 iulie 2017
NEWS ALERT

VINERI SE DĂ STARTUL LA DISTRACŢIE LA ORŞOVA

Orşova îmbracă straie de sărbătoare la acest sfârşit de săptămână fiindcă Primăria organizează ample manifestări cu ocazia Zilelor oraşului. Startul petrecerii se dă vineri, de Sfânta Marie, când pe Insula Pescăruş sunt organizate o serie de manifestări marinăreşti.

orsova

Pentru zilele Orşovei a fost alocată de la bugetul local suma de 40.000 de lei, mult mai mică decât anul trecut însă la aceasta s-au adăugat bani din sponsorizări.

“Invităm pe toţi cetăţenii care vor să sărbătorească zilele oraşului nostru pentru că avem un program cultural-artistic diversificat, avem comercianţi cu de toate şi muzică pentru toate gusturile. Am aprobat doar 400 de milioane de lei vechi însă restul de bani necesari i-am atras prin sponsorizări”, ne-a declarat viceprimarul Constantin Negulescu.

Din program nu vor lipsi spectacolele de muzică populară cu interpreţi locali, dar şi din Banat, foarte iubiţi de orşoveni, iar pentru tineri, Primăria Orşova aduce de Zilele oraşului trupa Mandinga.

Vineri  – 15 august 2014:

Ora 9.30- 11.00 ZIUA MARINEI – Insula Pescăruş: slujba de pomenire, aruncarea jerbei de flori, jocuri marinăreşti, purceluşul suspendat, nunta cu bucluc, raţele fiţoase.

Ora 10.00 Activităţi recreative, teatru şi ateliere de creaţie pentru copii

Ora 19.00 – 20.00  Deschidere oficială a evenimentului ZILELE MUNICIPIULUI ORŞOVA: primarul municipiului Orşova, ION MANEA şi consilierii locali ai municipiului Orşova.

Orele 20.00 – 20.30  Ansamblul Profesionist Danubius – Orchestra condusă de maestrul Ilie Mărţuică

Dansatorii profesionişti ai Ansamblului Danubius, maestrul coregraf Dumitru Nadu

Interpreţii: Angela Magheru, Anica Ganţu, Alina Moţi Drăghia, Ionela Bădălan şi Cristi Ianoşiga, Ileana Mustăcel, Claudia Catană Tipar, Luciana Văduva, Ginel de la Orşova, Olguţa Berbec, Sanda Argint

Sâmbătă   – 16 august 2014:

Orele 10.00 – 11.00 Concurs de Role (Sala de sport Colegiul Tehnic „Dierna”)

Ora 11.00 Croazieră pe Dunăre

Orele 19.30 – 20.00 Demonstraţii Arte Marţiale

Orele 20.00 – 23.00 Recital muzică populară şi uşoară

Nina Predescu şi Irina Zoican

Grupul folcloric  “Oltenaşi cu Oltencuţe”

Ansamblul folcloric  şi de muzică uşoară “ KUD” din Vidin, Bulgaria

Dansuri populare: Ansamblul profesionist Danubius  (suita Banat)

Valeria Arnăutu

Vasile Ciobanu

Duminică  – 17 august 2014:

Orele 19.30 -20.00 Teatru pentru copii  Pisicuţele şi D-Artagnan

Orele 20.00 -21.00 Trupa Mandinga

Orele 21.00 -21.30 Roberta Crintea

Orele 21.30 -22.00 Mariana Botoacă şi Orchestra

Orele 22.00-23.00 Nicoleta Voica

FOCURI DE ARTIFICII

Corina Macavei

 

 

 

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top