marți , 25 iulie 2017
NEWS ALERT

VIRGIL POPESCU: „ALADIN GEORGESCU – CULMEA TUPEULUI PSD-IST”

Partidul Naţional Liberal Mehedinţi face plângere penală la DNA în urma alegerilor europarlamentare, după ce reprezentanta PNL în Biroul Electoral Judeţean a descoperit liste suplimentare care conţineau CNP-uri false ale votanţilor, şeful liberalilor mehedinţeni declarând despre secretarul executiv al PSD Mehedinţi, că dă dovadă de „culmea tupeului PSD-ist” când acuză PNL de turism electoral.

Virgil Popescu  presedinte PNL MehedintiPreşedintele PNL Mehedinţi, Virgil Popescu a declarat marţi că listele suplimentare respective care nu respectau formatul aprobat de BEJ erau completate cu oameni care au votat în satul Dâlma din comuna Bala şi comuna Dârvari, aceştia având în dreptul localităţii – Motru, Târgu Jiu.

„Reprezentanta noastră în Biroul Electoral Judeţean a descoperit, dintr-o pură întâmplare, liste suplimentare care nu respectau formatul aprobat de BEJ cu oameni care au votat în satul Dâlma din comuna Bala şi comuna Dârvari, oameni la care scria în dreptul localităţii Motru, Târgu Jiu cu CNP-uri false. Acest lucru a fost sesizat şi s-a făcut proces verbal. Vom face o plângere penală la Direcţia Naţională Anticorupţie. Am crezut că după episodul referendumului, judeţul Mehedinţi va reveni la normal, dar se pare că nu a revenit la normal, iar din 17 000 de voturi plimbate, 17 000 de oameni plimbaţi, să zicem că 7 000 au votat natural că şi eu am votat în Baia de Aramă pe o listă suplimentară, dar 10 000 de oameni plimbaţi… asta numai un aparat al Partidului Social Democrat.”, a declarat marţi seara la RTS, Virgil Popescu.

Totodată, preşedintele liberalilor mehedinţeni a arătat că în ziua votului PNL a sesizat atât Biroul Electoral Judeţean, cât şi anchetatorii cu privire la mai multe cazuri de turism electoral în care ar fi fost implicaţi şefi de instituţii deconcentrate din Mehedinţi, susţinuţi de PSD.

„Noi duminică am depus plângeri şi în Biroul Electoral Judeţean şi am făcut şi o plângere penală pentru acest turism electoral pentru că tot aparatul Partidului Social Democrat a fost la posturi. Duminică, de exemplu, directorul Direcţiei Silvice a dat ordin în Direcţia Silvică ca toţi pădurarii să care oameni la vot şi astfel am ajuns la ciudăţenia ca  din Vânju Mare şi din Vlădaia să fie căraţi oameni să voteze în Tâmna. Ne-a sunat primarul din Tâmna şi şefa noastră de organizaţie că au votat 400 de oameni din Vlădaia şi din Vânju Mare, iar pădurarii stăteau la cozi şi le spuneau oamenilor ce să voteze. Am reclamat acest lucru şi la 112 şi este în cercetare. Vorbim pe fapte şi pe ceea ce avem concret. De asemenea, 150 de oameni din Salcia au votat în comuna Vrata. Cine i-a adus acolo? Să întrebăm ce director de instituţie descentralizată a PSD-ului a fost şi a răspuns de acea comună? Oamenii din Dârvari l-au avut repartizat de şeful Registrului Auto Român.”, a arătat Virgil Popescu.

Directorul RAR Mehedinţi şi cel al Direcţiei Silvice Mehedinţi nu au fost găsiţi pentru a comenta acuzaţiile care le sunt aduse.

În cursul zilei de marţi, secretarul executiv al PSD Mehedinţi, Aladin Georgescu a acuzat PNL de turism electoral într-o conferinţă de presă.

La rândul său, şeful PNL Mehedinţi, Virgil Popescu a desclarat că acuzaţiile scot în evidenţă „culmea tupeului PSD-ist de care poate să dea dovadă domnul Aladin Georgescu”.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top