Premierul Victor Ponta și-a anunțat o vizită vineri, în Drobeta Turnu Severin, în prima zi de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, acesta urmând să meargă la Regia Autonomă pentru Activități Nucleare, aflată în insolvență, unde lucrează un număr de 2700 de salariați.
Surse din rândul PSD au declarat pentru Informația de Severin că Victor Ponta va fi însoțit în Mehedinți de vicepremierul Liviu Dragnea și ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu.
Vizitele demitarilor pe platformele Romag Prod și Romag Termo sunt obișnuite în campaniile electorale, știut fiind faptul că RAAN este cea mai importantă unitate economică din Mehedinți.
La momentul actual, RAAN este în insolvență, stocul de cărbune pentru producție este limitat, iar Guvernul nu a achitat apa grea care se află în continuare în stocurile companiei, din a adoua jumătate a anului 2013. Valoarea apei grele neachiată de Guvern este de 370 milioane lei. Acesta a fost și principalul motiv pentru care sindicatele au organizat un protest amplu la Drobeta Turnu Severin, în fața Prefecturii Mehedinți, la care au participat aproximativ o mie de salariați de la RAAN, împreună cu liderii Blocului Național Sindical, Dumitru Costin şi Ion Pisc. În ultimele luni, angajații de la RAAN au primit salariile cu întârziere.
Oana Mitu