vineri , 21 iulie 2017
NEWS ALERT

VREMEA ÎMPIEDICĂ TREIERATUL ÎN MEHEDINŢI

În plină campanie de recoltare a grâului, fermierii din sud-vestul ţării profită de fiecare zi cu soare ca să ridice de pe câmp recolta de grâu, care şi a şa, în Mehedinţi a fost lovită de grindină.Producţia ar fi fost mai bună cantitativ decât cea de anul trecut, dar agricultorii au pierdut la calitate. Ploile abundente şi violente din ultimele luni au afectat bobul de grâu care nu va merge anul acesta în panificaţie ci în furaje.

În zonele în care vremea a ţinut cu agricultorii, iar grindina a ferit culturile, producţia de grâu poate ajunge şi la 5000 de kilograme la hectar. În sudul judeţului Mehedinţi, însă, unde vremea a lovit grâul chiar înainte de recoltare, producţia este de doar 1500 de kilograme la hectar.

grau-300x225„Unde nu a ajuns grindina au fost producţii bune, între cinci şi şase tone la grâu, dar asta a fost pe o suprafaţă restrânsă. Eu am avut aproximatv  700 de hectare afectate. Calitativ, grâul nu va mai fi pentru panificaţie şi fermierii vor pierde. Sperăm să ne lase ploile, dacă nu, grâul va încolţi şi pierderea va fi şi mai mare.”, a declarat Cornel Stroescu.

Nu cantitatea este însă cea mai mare problemă a agricultorilor în această campanie ci calitatea bobului de grâu. Pentru că bobul nu este foarte bun, traderii au scăzut preţurile mult sub ce sperau fermierii să obţină pe kilogramul de grâu.

„Preţul este mai mic decât cel de anul trecut şi unităţile mare care preia cerealele au scăzut preţul sub 65 de bani pe kilogram. Calitatea s-a diminuat la grâu din punctul de vedere al glutenului din cauza ploilor.”, a declarat Mircea Ţârăi din cadrul  DADR Mehedinţi.

Campanie de recoltare a grâului nu s-a încheiat însă. Plouă la fiecare două zile în Mehedinţi, fapt ce îi împiedică pe fermieri să intre cu combina în lan. Până acum au fost treierate doar 25 000 de hectare din cele 40 000 cultivate cu grâu. S-a recoltat însă orzul, orzoaica, ovăzul, rapiţa şi mazărea.

„Producţia s-a încheiat la orz şi au fost 3200 de kilograme la hectar, la grâu este încă în stadiul de recoltat. S-au recoltat 25 000 de hectare cu o producţie în jur de 3100 de kilograme la hectar, la mazăre, s-a încheiat recoltatul cu o producţie de 1700 de kilograme la hectar, la rapiţă s-a încheiat recoltatul cu o producţie de 2400 de kilograme la hectar.”, a mai explicat Mircea Ţârăi.

Secerişul grâului la nivel naţional s-a realizat pe 37% din suprafaţa cultivată. Producţia totală va fi cunoscută la sfârşitul lunii iulie sau începutul lunii august. Fermierii ale căror culture de grâu au fost afectate de ploile şi grindina  de la începutul lunii iunie estimează însă poierderi importante când vor trage linie. recolta este redusă la jumătate.

Oana Mitu

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Scroll To Top