miercuri , 26 ianuarie 2022
NEWS ALERT

FOTBAL LIGA A II-A: UNIVERSITATEA CRAIOVA PE PODIUMUL SERIEI

Oltenii au învins cu 2 –1-e-oficial-fc-universitatea-craiova-e-in-liga-a-ii-a 0 pe Municipal pe F.C. Olt şi se menţin în lupta pentru promovare, deşi campionatul e lung.

Exilată la Severin, Universitatea Craiova este în grafic pentru calculele promovării. Oltenii au obţinut sâmbătă seară prima victorie din acest campionat pe teren propriu, după ce au învins cu 2 – 0 pe F.C. Olt.

Prima repriză a disputei cu slătinerii a fost una anostă. Un joc în care craiovenii nu şi-au creeat nicio ocazie de gol, criticat chiar de tehnicianul Nicolo Napoli, care s-a declarat nemulţumit de prestaţia băieţilor săi în prima repriză.

La reluare Napoli a schimbat inspirat şi l-a introdus pe Frăsineanu. După numai trei minute acesta obţine o lovitură liberă la 20 de metri de poarta oaspeţilor. Cu o execuţie perfectă. Mădălin Ciucă deschide scorul.

În minutul 67 Săceanu marchează pentru 2 – 0 din penalty şi aduce liniştea în tabăra gazdelor şi prima victorie din această stagiune, de acasă. Oaspeţii au dominat mai mult, dar nu au reuşit să fructifice, aşa că spre bucuria lui Mititelu şi a celor doi marcatori ai golurilor, Craiova rămâne în calculele promovării.

În etapa viitoare oltenii au o deplasare grea la F.C. Bihor. În timp ce Craiova lui Mititelu ocupă locul trei în clasament, echipa Olguţei se află  pe locul zece al clasamentului, cu numai trei puncte strânmse din cele patru partide.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top