sâmbătă , 29 ianuarie 2022
NEWS ALERT

ALADIN GEORGESCU: ”Vom continua modernizarea județului și în următorii patru ani”

Președintele Consiliului Județean Mehedinți, Aladin Georgescu a arătat printr-o declarație de presă, că la momnetul actual, PSD are cea mai mare cotă de încredere în rândul populației, ceea ce îi obligă pe social-democrați să continue proiectele pe care le are în județul Mehedinți.

aladin georgescuDeclarația a fost făcută în contextul în care, șeful PSD Meheidnți a dorit să dezmintă informațiile din spațiul public, potrivit cărora, nu ar mai candida pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean Mehedinți.

”Doresc să dezmint cu tărie zvonistica răspândită în spațiul public, din preajma unor politicieni de ocazie, privind o posibilă renunțare a mea la conducerea Consiliului Județean Mehedinți și să-i  asigur pe mehedințeni că vom fi în continuare alături de ei și în următorii patru ani.Vom continua proiectele de modernizare începute în majoritatea localităților, vom demara altele, pentru că Mehedințiul are nevoie de o dezvoltare continuă, pentru a crește gradul de bunăstare al locuitorilor săi. Noi, cei din Partidul Social Democrat Mehedinți, avem cea mai mare cotă de încredere în rândul populației, ceea ce ne obligă să nu ne dezamăgim alegătorii și să le  răspundem cu faptele noastre bune pentru ei.”, a declarat Aladin Georgescu, președintele Consiliului Județean Meheidnți și totodată, șeful Organizației PSD Mehedinți.

Totodată, Aladin Georgescu a mai arătat că are o relație bună cu primarii din județul Meheidnți și își propune ca același lucru să se întâmple și în viitor.

”Politica noastră este cea a apropierii de oameni, rezolvării problemelor lor și, de aceea, nu vom răspunde atacurilor adversarilor care preferă o strategie de distrugere, în locul unor proiecte de dezvoltare pentru Mehedinți. Comunitățile locale, primarii care conduc aceste comunități, vor găsi în continuare în mine un sprijin permanent, pentru că avem multe de făcut pentru mehedințeni și le vom spune aceste lucruri față în față, în perioada următoare. ”, a mai arătat Aladin Georgescu.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top