vineri , 28 ianuarie 2022
NEWS ALERT

Toate stirile din: POLITICA

CONSILIERII PDL NU RENUNŢĂ LA PARCUL INDUSTRIAL. AFLĂ AICI CUM VOR SĂ-L PUNĂ ÎN APLICARE.

Consilierii Partidului Democrat Liberal din cadrul Consiliului Local al municipiului Drobeta Turnu Severin au depus în urmă cu o lună şi jumătate un proiect de hotărâre pentru înfiinţarea Parcului Industrial la periferia municipiului, dar pentru că acesta nu a fost pus pe ordinea de zi, democrat liberalii vor să îi implice direct pe locuitori în realizarea acestui obiectiv.  În perioada următoare se va trece la strângerea de semnături pe internet, dar şi din uşă în uşă, de la cei care susţin Parcul Industrial care să ofere cadru prielnic potenţialilor investitori. Înainte de ieşirea de la Guvernare, PDL a stabilit locaţia ... Read More »

HOŢUL DE LA PPDD, PRINS. AFLĂ AICI CINE ESTE!

Poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale al Poliţiei municipiului Drobeta Turnu Severin au reuşit să-l identifice pe cel care a spart sediul Partidului Poporului Dan Diaconescu de pe strada Traian, în data de 25 iunie, în persoana unui tânăr de 19 ani, care şi-a petrecut ultimii ani spărgând societăţi comerciale dar şi alte sedii ale partidelor politice. Individul este din Drobeta Turnu Severin, iar poliţiştii au stabilit că a intrat în sediul PPDD, profitând că la momentul respectiv fereastra o fereastră a clădirii nu era asigurată. După ce a spart uşa, din sediul formaţiunii politice acesta a furat un ... Read More »

HOTII S-AU REPROFILAT! ÎN MEHEDINŢI SPARG SEDIILE PARTIDELOR POLITICE

În decurs de mai puţin de o lună, sediile a două partide politice din Drobeta Turnu Severin au fost forţate. Dacă la PPDD hoţii au reuşit să intre să ia baza de date, la PNL, infractorii s-au dat bătuţi, după ce au rupt o cheie în yala sediului. Cel mai recent atac al hoţilor a vizat sediul Organizaţiei Judeţene a Partidului Naţional Liberal, aflat pe strada Traian din Drobeta Turnu Severin, în data de 9 iulie. Preşedintele PNL Drobeta Turnu Severin, Daniel Cîrjan a declarat că hoţii nu au reuşit să intre. S-au dat bătuţi după ce au rupt o ... Read More »

AVERILE SENATORILOR MEHEDINŢENI

588 de parlamentari ne reprezintă în Parlamentul României, care au la dispoziţie un buget anual de 50 de milioane de euro, iar de la începutul anului au lucrat  aproximativ 40 de zile. De luni sunt în vacanţa parlamentară, până în data de 31 august, lăsând în urmă legi importante, cum ar fi reforma sănătăţii, strategia pentru învăţământ, fonduri europene, turism şi agricultură sau circulaţia pe drumurile publice. Urmărim mai jos o sinteză a delcaraţiilor de avere ale senatorilor mehedinţeni cu promisiunea că revenim şi cu averile deputaţilor. Şerban Nicolae este senator PSD ales pe listele USL, în colegiul 1din judeţul ... Read More »

PROIECT PDL: ÎNFIINŢAREA UNUI PARC INDUSTRIAL LA HALÂNGA

Consilierii PDL aduc în atenţia autorităţilor un proiect mai vechi, privind înfiinţarea unui parc industrial, care ar putea atrage investitori în zonă. Cum problema locurilor de muncă în Mehedinţi este cea mai arzătoare, aleşii locali au iniţiat un proiect de hotărâre în acest sens. În anul 2011, la iniţiativa preşedintelui CJ Mehedinţi de la acea vreme, Marius Bălu, lua naştere SC Parc Industrial Drobeta SA, prin asocierea Consiliului Judeţean Mehedinţi şi Primăria Drobeta Turnu Severin, cele două instituţii deţinând fiecare 50 la sută din acţiuni. În acest sens, a fost aprobată şi Hotărârea de Consiliu Judeţean nr. 66 din 20.04.2011 ... Read More »

SEDIUL PNL TURNU SEVERIN, EVACUAT DE PRIMĂRIE

Organizaţia municipală a PNL Drobeta Turnu-Severin a rămas fără sediu, după ce Primăria municipiului a procedat astăzi la evacuarea chiriaşului său. Primăria, în calitate de proprietar al imobilului, spune că PNL a încălcat mai multe prevederi din contract. Evacuarea din sediu s-a făcut marţi după-amiază, la faţa locului fiind prezent din partea Primăriei Drobeta Turnu-Severin, viceprimarul Romulus Vâlcu, cel care a fost exclus din PNL Mehedinţi la sfârşitul lunii mai a.c. Potrivit edilului, PNL Mehedinţi a fost sancţionat luni cu suma de 50.000 de lei pentru lucrări în interiorul sediului fără autorizaţie de construcţie, iar astăzi s-a trecut la evacuare. ... Read More »

ELENA BĂSESCU ÎN VALEA TIMOCULUI

Europarlamentarii PDL Elena Băsescu şi Marian Jean Marinescu au efecuat duminică o vizită în Valea Timocului, unde s-au întâlnit cu liderii comunităţii româneşti la biserica ortodoxă din Malainiţa, un simbol al rezistenței românilor timoceni în fața agresiunii asimilaționiste practicate de statul sârb și de Biserica Ortodoxă Sârbă. Tema principală a discuţiilor a fost extinderea drepturilor etnicilor români care trăiesc în Serbia şi eforturile pe care trebuie să le facă statul român pentru a-i ajuta. În această vizită, Elena Băsescu şi Marian Jean Marinescu au fost însoţiţi de deputatul Eugen Tomac, preşedintele Comisiei pentru românii de pretutindeni, şi de senatorul Viorel ... Read More »

NOUL VICEPRIMAR AL SEVERINULUI ESTE ROMULUS VÂLCU

Răsturnare de situaţie în conducerea Primăriei Drobeta Turnu-Severin. În urma votului consilierilor locali astăzi a fost înlocuit în funcţia de viceprimar liberalul Daniel Cârjan cu nimeni altul decât proaspătul exclus din rândurile Partidului Naţional Liberal, Romulus Vâlcu. Un şut în fund, un pas înainte! După ce luni a fost exclus din Partidul Naţional Liberal, iată că astăzi consilierul local Romulus Vâlcu a fost ales viceprimar al municipiului Drobeta Turnu-Severin. Consilierii locali întruniţi astăzi în şedinţa ordinară pe luna mai au votat la primul punct pe ordinea de zi schimbarea din funcţie a liberalului Daniel Cârjan, iar la punctul doi au ... Read More »

LIVIU MAZILU ÎL ACUZĂ PE CRIN ANTONESCU DE TRĂDARE

Fostul preşedinte al PNL Mehedinţi, Liviu Mazilu, exclus luni din Partidul Naţional Liberal prin votul majorităţii membrilor Delegaţiei Permanente a PNL, îl acuză pe Crin Antonescu de trădare şi de faptul că nu respectă statutul PNL, pe care „l-a impus” precizând că la fel va face şi cu Constituţia României dacă „Doamne Fereşte, ajunge preşedinte”.  „Crin Antonescu continuă seria epurărilor staliniste din partidul Naţional Liberal a tuturor care sunt incomozi. De altfel decizia de excludere a mea şi a doamnei Bădănoiu a făcut parte din pachetul de negociere dintre Crin Antonescu şi Mihai Stănişoară, atunci când a venit Stănişoară în ... Read More »

MIHAI STĂNIŞOARĂ, ALES VICEPREŞEDINTE PNL

Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal l-a ales vicepreşedinte executiv al formaţiunii pe deputatul mehedinţean, Mihai Stănişoară în cadrul şedinţei de luni. Deputatul de Mehedinți Mihai Stănișoară a fost votat de colegii liberali pentru poziția de Vicepreședinte Executiv cu responsabilități pe domeniul Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională.  În urmă cu două săptămâni, Mihai Stănișoară a fost votat în Biroul Politic Național pentru poziția de preşedinte interimar al filialei PNL Sector 4 Bucureşti, urmând să se ocupe de consolidarea acestei organizații. Potrivit unor surse locale, Stănișoară rămâne implicat și în activitatea județeană, făcând parte din conducerea Biroului Politic Teritorial Mehedinți în ... Read More »

Scroll To Top