miercuri , 1 decembrie 2021
NEWS ALERT

CONDUCEȚI CU PRUDENȚĂ PE CAROSABILUL UMED! RISC CRESCUT DE ACCIDENTE! TÂNĂRĂ DE 17 ANI LA SPITAL

Vremea ploioasă din aceste zile favorizează producerea de evenimente rutiere, avertizează polițiștii de la Serviciul Rutier, deoarece carosabilul este umed și crește riscul derapajului. De altfel, exact aceasta este cauza unui eveniment rutier produs luni seară, pe DN 7, care face legătura între DN 67 și localitatea Izvorul Bârzii. Un tânăr care nu a adaptat suficient viteza la condițiile de carosabil umed a pierdut controlul autoturismului, a ieșit în afara carosabilului a lovit o gură de canalizare din beton, apoi a revenit pe carosabil, unde s-a răsturnat. Șoferul se afla în mașină cu o tânără de 17 ani, care a suferit o fractură la unul dintre brațe și un traumatism la coloana vertebrală. Fata a fost preluată de o ambulanță, iar acum se află la Spitalul Județean din Drobeta-Turnu-Severin, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Pe numele șoferului, care și-a făcut și mașina praf, s-a deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Meteorologii anunță, în continuare ploi, pentru următoarele zile, până joi, când am putea vedea primele raze de soare. Județul Mehedinți se află sub o avertizare meteo cod galben de precipitații abundente, de aceea polițiștii recomandă șoferilor să conducă cu prudență și să reducă viteza până la evitarea oricărui pericol.

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top