miercuri , 26 ianuarie 2022
NEWS ALERT

DOLIU LA AMBULANȚA MEHEDINȚI: UN SALVATOR A FOST CONDUS PE ULTIMUL DRUM, MULT PREA DEVREME

Este doliu la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți, după ce la sfârșitul săptămânii trecute, Mihaela Andrițescu, asistentă care a salvat mii de oameni până acum, a făcut infarct și nu a mai putut fi readusă la viață. Colegii au condus-o astăzi pe ultimul drum și tot ei s-au ocupat de înmormântare.

MIHAELA a fost condusa pe ultimul drum

Mihaela Andrițescu avea 39 de ani și chiar dacă a mers la mii de intervenții în cariera sa de asistentă în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți, în care oamenii au fost la un pas de moarte, pentru ea, colegii nu au mai putut face nimic. În noaptea de vineri spre sâmbătă, în jurul orei 2, Mihaela a suferit un infarct. Era acasă doar cu fiica sa de 12 ani care a anunțat inițial o rudă și mai apoi Ambulanța. Colegii veniți la fața locului au făcut tot posibilul să o țină în viață pe Mihaela și deși știau că are șanse minime  iar ulterior a fost trimisă la Spitalul Pădurea Verde din Timișoara. Aici, medicii nu au putut-o salva, astfel că au declarat decesul.

mihaelaMarți, femeia a fost condusă pe ultimul drum. De înmormântare s-au ocupat colegii din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți, de la Secția de Urgență a Spitalului Județean din Drobeta Turnu Severin, dar și conducerea Direcției de Sănătate Publică Mehedinți. În urma sa au rămas sincere regrete, durere și o fată de 12 ani.

Fotografia Mihaelei a fost purtată astăzi de colegii săi, pe autospecialele de intervenție. Cunoscuții și apropiații au postat fotografii și mesaje pe paginile de socializare pentru a-și exprima tristețea:

„Azi ,pentru ultima dată a i mers cu sirene si girofaruri Mihaela.Vei rămîne vesnic in sufletele noastre aceeasi colega zîmbitoare si plina de viată. Drum lin, MIHAELA!!!”, a scris o colegă.

„Severinul are „la inventar” un Salvator de vieţi mai puţin. Mihaela – un om instruit, un meseriaş responsabil, o colegă matură şi o prietenă inteligentă – cu care am vorbit cu numai câteva zile înainte ca inima ei să se oprească definitiv, – a plecat nefiresc de repede pe-o rază de stea – asemeni steluţelor din ochii ei, – în-spre lumea duhurilor neprihănite. Îngerii, arhanghelii, serafimii sunt fericiţi întrucât vor avea alături, un suflet atât de serios, de frumos, de minunat. Dumnezeu să fie cu tine oriunde te-ai afla, Mihaela Andri’escu!”, a scris un alt apropiat.

Foto: Facebook

Oana Buzatu

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top