marți , 18 ianuarie 2022
NEWS ALERT

EXERCIŢIU INTERNAŢIONAL DE INTERVENŢIE PE DUNĂRE. „ACCIDENT” ÎNTRE O NAVĂ DE PASAGERI ŞI O NAVĂ DE TRANSPORT MARFĂ PE PLAJA DROBETA

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Drobeta” al judeţului Mehedinţi va organiza, mâine, 27 martie a.c., începând cu ora 12.00, un exerciţiu internaţional de intervenţie, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pe fluviul Dunărea.

pompieri 1

Exerciţiul, ce se va desfăşura în zona plajei Drobeta, la 5 km Vest de municipiul Drobeta Turnu Severin, constă în organizarea şi desfăşurarea intervenţiei comune cu forţe şi mijloace aparţinând Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Drobeta” al judeţului Mehedinţi, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Semenic” al judeţului Caraş-Severin şi Departamentului de pompieri Bor din Republica Serbia, pentru limitarea efectelor unor situaţii de urgenţă produse pe teritoriul celor două state.

„Activitatea va consta în simularea unei situaţii de urgenţă, ca urmare a producerii unui accident pe fluviul Dunărea, între o navă de pasageri şi o navă de transport marfă. Forţele participante vor desfăşura misiuni de căutare şi salvare a persoanelor, asistenţă medicală de urgenţă şi transport la unitatea de primiri urgenţe, depoluare a fluviului Dunărea şi stingere a incendiilor izbucnite pe nava de pasageri, precum şi la vegetaţie uscată/fond forestier”, precizează Ramona Nistor, purtătorul de cuvânt al ISU „Drobeta”.

Exerciţiul se va desfăşura după următorul scenariu:

„În zona plajei Drobeta a avut loc un accident între o navă ce transporta pasageri şi o barjă ce transporta materiale feroase şi neferoase. În urma impactului, s-a produs avarierea gravă a navei de pasageri, fapt ce a cauzat izbucnirea unui incendiu în sala moatoarelor cu degajare mare de fum şi gaze toxice. Vasul de croazieră transporta un număr de peste 100 pasageri, iar 32 dintre turişti au suferit diverse traume şi chiar intoxicaţii cu monoxid de carbon. În urma accidentului naval s-a produs avarierea rezervorului navei de pasageri, fapt ce a provocat revărsarea în fluviul Dunărea a cca 5000 litri motorină, provocând poluarea accidentală a fluviului Dunăea, cu consecinţe grave asupra calităţii apei, florei şi faunei”.

La acest exerciţiu vor participa toate structurile cu funcţii de sprijin pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă de la nivelul judeţului Mehedinţi, bugetul alocat pentru desfăşurarea acestuia fiind de 4.850 Euro, fonduri europene. România participă cu 185 de persoane şi 35 de mijloace, iar Republica Serbia cu 18 persoane şi 6 mijloace de la Departamentul de pompieri Bor.

C.M.

 

loading...


Lasa un Comentariu

E-mailul tau nu va fi publicat. Campurile marcate sunt obligatorii *

*

Scroll To Top